Senatorul Severica Covaciu cere deschiderea de urgență a apelului pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile, destinate IMM-urilor!

Senatorul Severica Covaciu cere deschiderea de urgență a apelului pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile, destinate IMM-urilor!

Întârzierea sprijinului financiar care vine în întâmpinarea IMM-urilor se datorează faptului că ghidul privind accesarea fondurilor nerambursabile e în prezent  în dezbatere până la sfârșitul lunii august. Urmează deschiderea liniei de finanțare, depunerea și selectarea proiectelor, iar semnarea contractelor are ca termen final -31 decembrie 2020. Timpul fiind foarte scurt e necesar ca aceste informații să ajungă cât mai repede în toate mediile din rural, respectiv urban.

“Întrucât, pe perioada pandemiei generată de epidemia de COVID19, IMM-urile au fost profund afectate, unele fiind nevoite să își trimită angajații în șomaj, altele să-și închidă activitatea, în opinia mea, se impun măsuri urgente de sprijin pentru relansarea activității economice a IMM-urilor. În acest sens, pentru a veni în sprijinul micilor investitori, am făcut demersuri către Ministerul Fondurilor Europene pentru publicarea ghidului și deschiderea de urgență a apelului pentru proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile. De asemenea, pentru a răspunde maramureșenilor care mi-au trecut pragul cabinetului parlamentar pentru a pune întrebări legate de schema de finanțare pentru antreprenorialul rural SES (economie socială rurală) am făcut o interpelare către Ministerul Fondurilor Europene, în luna iunie a anului în curs.

În acest moment ghidul solicitantului, privind unele măsuri pentru acordarea sprijinului financiar, este publicat, fiind în consultare publică până în data de 28 august 2020. Având în vedere faptul că semnarea contractelor pentru acordarea ajutorului de stat are ca dată limită 31 decembrie 2020, este imperativ ca informațiile să ajungă în fiecare localitate, la toți cei interesați. Consider că administrațiile locale ar putea avea un rol decisiv în informarea populației.

Maramureșenii și în general micii întreprinzători din România, vor putea accesa fonduri destinate capitalului de lucru, între 2000 și 150.000 euro, în funcție de cifra de afaceri a IMM_ului, valoarea sprijinului acordat pentru investiții fiind între 50.000 și 200.00 euro /proiect.

Personal, îmi doresc ca aceste fonduri să fie accesate de cât mai mulți maramureșeni.” a menționat senatorul  Severica Covaciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.