Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Septuagenar din Rozavlea, acuzat de părăsirea locului accidentului și conducere fără permis

Septuagenar din Rozavlea, acuzat de părăsirea locului accidentului și conducere fără permis

Săptămâna trecută, pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea gravă a unei persoane, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără să anunţe organele de poliţie. La data de 22 octombrie, un sighetean a sesizat poliţia că a fost victima unui eveniment rutier. Bărbatul a declarat faptul că, în jurul orelor 11.30, în timp ce traversa strada prin loc nepermis, a fost surprins şi accidentat de către un autoturism de culoare roşie cu număr de înmatriculare aparţinând judeţului Satu Mare, fără să reţină alte detalii care să conducă la identificarea autoturismului, după care conducătorul acestuia a părăsit locul accidentului. Pietonul a suferit leziuni corporale şi s-a deplasat la spital, unde a rămas internat pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţişti au dus la identificarea conducătorului auto bănuit de comiterea accidentului. Este vorba despre un bărbat de 72 de ani, din Rozavlea care, la momentul producerii faptei, avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Șoferul riscă până la 7 ani de închisoare

Poliţiştii rutieri reamintesc cetăţenilor câteva din prevederile legale care reglementează o astfel de situaţie şi atrag atenţia asupra importanţei respectării acestora de către toţi participanţii la trafic:

Conducătorul unui vehicul implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat să ia măsuri de anunţare imediată a poliţiei, să nu modifice sau să şteargă urmele accidentului şi să nu părăsească locul faptei.

Conform Codului penal, art. 338, părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului […] implicat într-un accident de circulaţie, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire