Severica Covaciu, senator PMP din Maramureș ia atitudine: solicitare adresată Prim-ministrul României privind măsurile luate pentru sprijinul persoanelor cu deficienţe!
Senatorul a adresat o solicitare Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, privind măsurile luate pentru sprijinul persoanelor cu deficienţe:
“Stimată Doamnă Premier,
la puţin timp de la preluarea funcţiei pe care o deţineţi, vă declaraţi „sprijinul ferm pentru persoanele cu dezabilități, indiferent de natura acestora” şi afirmaţi că vă veţi „folosi de toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăţilor pe care le întâmpină semenii noştri”.
Având în vedere că au trecut aproape 10 luni de atunci, vă rog să îmi precizaţi măsurile concrete luate de Guvernul condus de dvs. pentru „rezolvarea dificultăţilor semenilor noştri” care suferă de autism, sindrom Down sau prezintă alte deficienţe similare de pe urma cărora au de suferit toată viaţa.
De asemenea, vă solicit să îmi precizaţi şi sumele de bani alocate pentru implementarea fiecărei „măsuri active” luate. ”























