Duminică, 10 decembrie 2023, a tămăduirii femeii gârbove, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcoplă „Sfânta Treime” Baia Mare, în mijlocul slujitorilor sfântului locaş de închinare.
„Au trecut patru săptămâni din Postul binecuvântat al Naşterii Domnului. Mai sunt două săptămâni şi suntem în ajunul parznicului Naşterii Domnului şi a sfintelor sărbători creştine de iarnă, cu frumuseţea lor unică, cu colindul creştin, sfânt şi bun, şi străbun, care, la noi, românii, este o frumuseţe fără egal în toată Ortodoxia şi în toate Biserica lui Hristos. Duminica de astăzi este despre răbdarea în rugăciune, o rugăciune care nu mai cere izbăvire de neputinţe şi boli, ci mântuire sufletească. Asta făcea femeia gârbovă, care venea la templu cu multă răbdare şi în stare de anonimat, la urma tuturor, deşi nu putea ridica ochii spre cer, avea ochii sufletului şi inima ridicată la Dumnezeu, Căruia Îi cerea izbăvire şi mântuire sufletească. Este un model pentru toţi creştinii. Este un dascăl al credinţei în răbdarea suferinţei şi a nădejdii. Aşa sunt şi bătrânii satelor noastre, care sunt memoria vie a comunităţii. Aşa-i vezi mergând primii la biserică, în tăcere, meditând la viaţa lor şi cerând iertare lui Dumnezeu pentru ei, pentru familia lor, pentru copii şi nepoţi şi mântuire sufletească pentru că nu mai cer izbăvire de neputinţele şi bolile bătrâneţilor şi sunt memoria vie, rugăciunea neîncetată, precum cea a monahilor din mănăstiri şi istoria vie a Bisericii. De aceea, în Anul omagial al persoanelor vârstnice, i-am cinstit ca pe unii care sunt părinţii şi dascălii, şi învăţătorii noştri în taina rugăciunii şi în arta mântuirii. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Sfânta Liturghie Arhierească
Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, Protos. Serafim Bilţ, eclesiarh, Pr. Viorel Bud, Pr. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, duhovnicul Seminarului, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, referent social, Pr. Ionuţ Pleş, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Diac. Vasile Petru Bud, Diac. Alexandru Cupşinar, Diac. Ionuţ Hotico.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Paula Bondre, care ieri a luat locul I la Festivalul-Concurs de muzică sacră „Cu noi este Dumnezeu”, ediţia XXXII-a, de la Orăştie. La priceasnă preoteasa Ioana Botiş, farmacistă, a interpretat o colindă.
Între credincioşi s-a aflat senatorul Cristian Niculescu Ţâgârlaş.
Cuvântul de învăţătură
„Suntem chemaţi să înţelegem ca să nu cârtim şi să nu judecăm hotărârile lui Dumnezeu. Vedeţi, femeia a aşteptat foarte mult. Poate o vreme s-a rugat să se facă bine. Nu i s-a împlinit rugăciunea şi nu mai aştepta nimic, dar tot se ruga pentru mântuire, pentru izbăvire şi pentru veşnicie. Aşa se întâmplă şi cu noi. Uneori ne rugăm şi-I cerem lui Dumnezeu ceva şi zice Mântuitorul: vă rugaţi şi cereţi şi nu primiţi, pentru că nu cereţi bine, că cereţi ca să folosiţi ceea ce primiţi în păcat, însăşi viaţa voastră, de multe ori. Se îmbolnăveşte omul şi nu ştie să explice de ce şi cum şi când s-a îmbolnăvit, că nu-şi aduce aminte să fi făcut greşeli fatale din punct de vedere al vieţii biologice. Şi atunci trebuie căutat răspunsul în altă parte. E o încercare pedagocică a lui Dumnezeu să te aducă pe drumul cel bun. Să-ţi cunoşti limitele şi să revii în starea de normalitate. Adică, de mulţumire şi recunoştinţă. Suntem privitori în sus. De mulţumire către Dumnezeu şi recunoştinţă că suntem în viaţă. Ne-a adus din nimic la existenţa aceasta minunată, care e atât de frumoasă, cu toate cele ale ei, dificile şi grele. Suferinţa însăşi este nobleţe pentru cel ce-o poartă, cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui. Şi atunci, ne rugăm şi nu primim la timp. Şi avem surpriza să constatăm că Dumnezeu intervine atunci când nu ne mai rugăm sau când nu mai cerem acel lucru, inclusiv sănătatea… Să nu ne judecăm noi unii pe alţii şi să încercăm să-L înţelegem pe Dumnezeu ca părinte bun şi de oameni iubitor, îndelung răbdător, care aşteaptă să ne primească în braţe ca pe fiul risipitor, să ne iubească şi să ne reaşeze în familia Lui.”