Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Habra

Marţi, 7 mai 2024, a treia zi de Sfintele Paşti, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Habra de la Groşi – Baia Mare, cu ocazia hramului sfântului locaş de închinare, în fruntea unui mare sobor de preoţi şi diaconi.

„Mănăstirea Învierea Domnului de la Habra sau Habru, de lângă localitatea Groşii Băii Mari, are o istorie îndelungată şi zbuciumată. La 1600 se consemnează în documentele vremii că această mănăstire exista, probabil cu mult înainte a fost ctitorită şi se spune că a sprijinit, prin Episcopul Serghie, care a păstorit aici şi a fost şi stareţ şi a păstorit şi în Maramureş, ţinutul Maramureşului şi Sătmarului, în Eparhia Sfântului Iosif Mărturisitorul de mai târziu. Episcopul Serghie a sprijinit Unirea lui Mihai Viteazul de la 1600 şi a fost chemat, apoi, de voievod la sinodul de la Suceava, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. La 1604, 3 decembrie, într-o scrisoare a Episcopului Serghie, este pomenită Mănăstirea Habra de lângă Baia Mare, de deasupra Băii Mari, după care, la 1614 dispare. Se ştie că a fost incendiată şi a dispărut sub cenuşa din pământ. Tradiţia spune că de Învierea Domnului  credincioşii auzeau clopotele cântând în pământ, adică vestind că pe acest loc a fost o biserică a Învierii. Mănăstirea a renăscut după 1996, noi am pus piatra de temelie pentru această minunată bisericuţă în stil neobizantin. A fost aprobată de către Sfântul Sinod în 1999, în mod oficial, şi a continuat urcuşul ei, rezidirea, reînvierea Înaltpreasfinţitul Justinian a ales hramul Învierea Domnului, pentru că mănăstirea a fost reînviată şi a fost un ideal al neamului românesc de unitate a celor trei provincii pe care l-a susţinut şi pentru care s-a rugat. Au venit măicuţele, în frunte cu maica Iustiniana, de la Mănăstirea Timişeni din Banat, 5 măicuţe, 5 sunt şi astăzi în obşte, şi au continuat lucrările impresionante, au făcut loc, au tăiat dealul, au construit o casă monahală în stil brâncovenesc, un nou Altar de Vară, alte dependinţe, au făcut un zid de sprijin impresionant, turnul clopotniţă. Acum, biserica mănăstirii este pictată de acelaşi pictor care pictează şi Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” Baia Mare, pictorul Alexandru Săsărman, o pictură neobizantină de o deosebit de mare calitate şi frumuseţe artistică şi, probabil că într-un an sau doi, în 2026 vor fi 30 de ani, trei decenii, de la punerea pietrei de temelie. Într-un an sau doi va avea loc evenimentul sfinţirii sau al târnosirii bisericii şi a pecetluirii ei pentru istoria care urmează. Voievodul Mihai are capul aici, Mihai Viteazul, pentru că se promovează cultul lui, deoarece mănăstirea este legată de personalitatea voievodului unic, care, pentru prima dată, la 1600, a unit cele trei provincii româneşti, a fost drept credincios, a iubit credinţa ortodoxă şi a avut o viaţă creştină aleasă, ca şi marii voievozi cu viaţă sfântă, ctitori de lăcaşuri sfinte. Astăzi am venit, a treia zi de Paşti ţinem hramul, am venit să fim împreună cu soborul măicuţelor şi cu credincioşii. Vin foarte mulţi preoţi din vecinătate, pentru că la parohii nu mai este o sărbătoare atât de mare şi de aceea s-a ales a treia zi de Paşti să ţină sărbătoarea hramului. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Ioan Ilieş, slujitor al mănăstirii, Pr. Bogdan Ciocotişan din Dumbrăviţa, preşedintele Asociaţiei tinerilor din Protopopiat, Pr. Vasile Adrian Marc din Chechiş, Pr. Călin Iosip, muzeograful Episcopiei, Pr. Lect. Univ. Dr. Claudiu Pop, Pr. Ovidiu Spătar din Groşi, Pr. Mihai Sălăjan Pricop din Satu Nou de Jos, Pr. Călin Ţura din Ocoliş, Pr. Valeriu Latiş din Cărbunar, Pr. Dacian Chira de la Spitalul din Negreşti Oaş, Pr. Viorel Spătar, misionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă a cântat  Gabriela Ardusătan, fiică a satului, colaboratoare a Ansamblului Folcloric Naţional „Transilvania” din Baia Mare.

La Sfânta Liturghie au asistat personalităţi din administraţie şi artistişti renumiţi de nivel naţional şi local.

Cuvânt de învăţătură

„Iată-ne în a treia zi de praznic, în Săptămân Luminată. Această săptămână se numeşte Săptămâna Luminată în contrapunere cu Săptămâna Îndurerată sau a Patimilor sau Întunecată. Săptămâna Luminată este plină de Lumina Învierii, în primul rând. A Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În al doilea rând, şi-a luat şi s-a statornicit în tradiţia Bisericii să se numească Săptămâna Luminată pentru că creştinii, în primele secole, care se pregăteau pentru botez, se numeau aspiranţi la viaţa creştină, se pregăteau toată perioada Postului, 40 de zile. Făceau catehuminat. Adică li se preda învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, conform Scripturii şi adevărul că Iisus Hristos este Fiul Dumnezeului Celui Viu şi că El i-a trimis pe Apostoli în lume. Această pregătire culmina cu Duminica Floriilor, în care cei care erau pregătiţi şi treceau examenul aveau suficiente cunoştinţe să devină creştini, să-şi asume responsabilitatea să ştie ce însemnează să fii creştin, se duceau în Duminica Floriilor la Episcopul locului, care le dădea să înveţe în Săptămâna Mare Crezul niceo-constatinopolitan, pe care-l rostim şi noi, să-l ştie pe de rost, iar în noaptea de Înviere erau îmbrăcaţi în alb, luminaţi, şi veneau către Sfântul Botez. Şi erau plini de bucurie, de lumină şi de har. Toată săptămâna purtau hainele albe. Erau lumină pentru ceilalţi. Şi de aceea se numea săptămâna toată Săptămâna Luminată. Şi de aici, în toată tradiţia Bisericii, săptămâna de după Învierea Domnului s-a numit Săptămâna Luminată.”