Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Valea Scradei, Protopopiatul Vișeu         

Sfânta Liturghie de hram la Mănăstirea Valea Scradei, Protopopiatul Vișeu            

Miercuri, 8  septembrie, praznicul împărătesc al Nașterii Maicii Domnului, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea de maici din cartierul Valea Scradei din Vişeu de Sus, cu ocazia hramului.

Sfânta Liturghie Arhierească

În faţa unui mare număr de credincioşi, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în mijlocul unui sobor de 14 preoţi şi diaconi, din care a făcut parte Arhim. Teofil Pop, stareţul Mănăstirii Moisei, şi Pr. Mihai Chira protopopul Vişeului.

Pentru obştea maicilor de la Valea Scradei a fost o mare bucurie duhovnicească, întrucât aceasta a fost printre puţinele hramuri la care a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească.

În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon un tânăr teolog.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul a accentuat rolul pe care Maica Domnului îl are ca mijlocitoare, ca povăţuitoare, dar mai ales de întărire a credincioşilor şi a noastră a tuturor în războiul cel nevăzut, pe care fiecare dintre noi îl avem de purtat pentru înveşnicirea şi mântuirea sufletelor noastre.

A fost o sărbătoare frumoasă, cu participarea a peste 2.500 de  credincioşi, mare parte dintre ei împărtăşindu-se cu Cinstitul Trup şi Sânge al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire