Sfânta Liturghie în Parohia Suciu de Jos

         Duminică, 26 noiembrie 2023, a XXX-a după Sfintele Rusalii, a dregătorului bogat şi păzirea poruncilor, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia Suciu de Sus, Protopopiatul Lăpuş, păstorită de Părintele Marcel Vasoc, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi a rostit cuvânt duhovnicesc.

 

„Am evenit după mai mulţi ani în Parohia Suciu de Jos din Ţara Lăpuşului, o comunitate vie, cu tradiţii şi credinţă în Dumnezeu foarte vie şi puternică şi cu fidelitate faţă de valorile noastre sfinte şi de tradiţiile care sunt împământenite aici foarte bine, şi portul şi obiceiurile legate de sfintele sărbători. Am revenit pentru ca să arătăm apreciere şi preţuire părintelui Marcel Vasoc, care păstoreşte aici de 30 de ani, treci decenii. Parohia aceasta a trecut  după 1990 prin frământări, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Sunt aproape 1.000 de locuitori în această localitate, care ţine de comuna Suciu de Sus. Ea se numeşte Suciu de Jos şi au slujit în vechea biserică. Erau două locaşuri de cult, unul din ele a fost restaurat. Au slujit în acea biserică, dar au pierdut-o în procesul cu greco-catolicii şi atunci, în 2012, s-au hotărât să-şi construiască o nouă biserică şi le-am dat binecuvântare cu multă bucurie. Au făcut un proiect deosebit, de inspiraţie moldovenească, un spaţiu foarte echilibrat şi aerisit şi o biserică monumentală, care este catedrala nouă a acestei localităţi. Ea este în fază de pictură. Sunt 630 de credincioşi acum aici. E în fază de pictură, o pictură minunată, binecuvântată, se montează o catapeteasmă şi continuă lucrările de pictură. Într-un an sau doi vom reveni să târnosim biserica şi să o aşezăm şi sub ocrotirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, hramul istoric al bisericii vechi. Probabil atunci, în preajma evenimentului sfinţirii, vom hotărî ce hram să-i mai dăm al doilea hram, pe lângă hramul istoric. Ne bucurăm din suflet că ne-am întâlnit cu autorităţile, cu bunii credincioşi, cu preoţii din Ţara Lăpuşului, preoţi conştiincioşi şi fideli faţă de slujirea bisericii lui Hristos. Lucrează peste tot, lucrează atât în infrastructura administrativă a Bisericii, cât şi pastoral-misionară, activităţi multe cu tineretul şi copiii, se apleacă asupra bătrânilor, că tot e Anul omagial al persoanelor vârstnice în Patriarhia Română, acest an a fost consacrat lor, se implică în activităţi cu tineretul. Pastoraţia s-a diversificat şi s-a intensificat direct proporţional cu nevoile societăţii în care trăim, iar preoţii sunt la datorie. Avem o preoţime conştientă şi responsabilă, care îşi face datoria faţă de Biserica lui Hristos şi faţă de poporul cel drept credincios. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat catapeteasma şi interiorul bisericii, aceasta nefiind târnosită încă, după care a început Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii „Sfânta Ana” Rohia, Arhim. Gavriil Burzo, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” Breaza – Suciu de Sus, Pr. Dr. Florin Stan, protopopul Lăpuşului, Pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretar protopopesc, Pr. Marcel Vasoc, paroh, Pr. Eugen Burzo din Suciu de Sus, Pr. Claudiu Tuns din Coroieni, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Eparhiale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Diac. Vlad Nechita, fiu al satului.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de Lect. Univ. Dr. Adrian Sârbu, de la Facultatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi dirijorul Corului Academic „Byzantion”, aflat în Episcopie cu prilejul susţinerii conferinţei „Slujirea liturgică din perspectiva stranei”, în Anul Comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (psalţilor) în Patriarhia Română, conferinţă care a avut loc cu o zi înainte, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

În rândul oaspeţilor s-au aflat senatorul Dan Ivan, Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, primarul Viorel Paşca al comunei Suciu de Sus, primarul Gavril Ropan al comunei Coroieni, Aurica Todoran, secretarul judeţului Maramureş, Col. r. Ionel Todoran, alţi oficiali.

 

Cuvântul de învăţătură

„Tânărul acesta (din Sfânta Evanghelie de zi) se spune că a plecat întristat, dar Mântuitorul i-a introdus în minte indeea care l-a măcinat şi nu l-a mai lăsat în pace. Şi după un an de zile, se spune în tradiţia Bisericii, că a vândut tot şi a urmat pe Hristos. A devenit unul din cei 70 de ucenici, a spus Preasfiţitul Părinte Episcop Iustin. Deci, Mântuitorul i-a introdus în minte frământarea, i-a alimentat dorinţa de a intra în Împărăţia Cerurilor prin introducerea acestei idei, că trebuie să renunţe la bunurile materiale dacă vrea să fie alături cu ceilalţi ucenici şi Apostoli. Vedeţi, mari sunt capcanele lumii în care trăim. Este foarte important ca să avem un model de pregătire a copiilor pentru viaţă, cum a fost acest tânăr bogat. Înseamnă că a avut o familie care s-a ocupat de el. A avut posibilităţi materiale să se ocupe de el, dar viaţa pe care a trăit-o în familia lui, cu principiile morale sănătoase, a născut frământarea pentru ceva mai mult, pentru a fi aproape de Hristos, pentru a intra în Împărăţia Cerurilor, pentru că el l-a auzit pe Mântuitorul vorbind despre Împărăţia Cerurilor şi despre cât de fericiţi vor fi cei ce vor cina cu Hristos în Împărăţia Cerurilor. Este bine ca să ne ocupăm de creşterea copiilor, să-i aducem pe lume şi să-i încreştinăm, să le facem cunoştinţă cu Mântuitorul, cu Maica Domnului şi cu Sfinţii. Şi rolul preoţilor este să ne împrietenească cu Sfinţii. Asta fac preoţii, că ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, ai lui Hristos, ai Maicii Domnului şi ai Sfinţilor şi ei ne împrietenesc, ne duc în proximitatea Sfinţilor.”

 

Distincţii

Pentru cei 30 de ani de slujire în această parohie şi ridicarea bisericii, Părintele paroh Marcel Vasoc a primit Crucea de iconom stavrofor.

Domnul Lect. Univ. Dr. Adrian Sârbu, de la Facultatea de Arte „George Enescu” din Iaşi şi dirijorul Corului Academic „Byzantion”, care a susţinut aseară o conferinţă la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” despre „ Slujirea liturgică din perspectiva stranei”,  a primit cea mai înaltă distincţie culturală a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Ordinul Cultural „Nicolae Steinhardt”.

Diloma Omagială au primit Consiliul Parohial şi cântăreţul bisericesc Ioan Lazăr, pentru activitatea desfăşurată.

 

Centrul de îngrijire „Bunul Samaritean” de la Coroieni  a trecut în proprietatea Episcopiei

Ieri, la Suciu de Sus, primarul comunei Coroieni, Gavril Ropan, şi Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, Secretarului Judeţului, Aurica Tudoran, au semnat documentul prin care Centrul de îngrijire persoane vârstnice „Bunul Samaritean” de la Coroieni, ridicat cu bani europeni, trece în adminitrarea totală şi proprietatea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului pentru 49 de ani, păstrându-şi destinaţia pentru care a fost construit. La momentul semnării a fost de faţă şi Preacuviosul Părinte Arhimandrit Casian Filip, vicar eparhial administrativ, directorul acestei instituţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.