Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare

Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Sfânta Treime din Baia Mare

Duminică, 8 decembrie 2024, a XXVII-a după Sfintele Rusalii, a tămăduirii femeii gârbove, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, unde a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în fruntea unui sobor de preoți și a rostit cuvânt de învățătură.

„Suntem în interiorul Postului Nașterii Domnului, pregătindu-ne pentru acest mare și binecuvântat praznic al bucuriei, Nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Începând cu sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae încep să se colinde colindele noastre românești și intrăm, propriu-zis, în atmosfera sărbătorilor sfinte de iarnă, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Duminica aceasta, a XXVII-a după Sfintele Rusalii, Sfântul Evanghelist Luca ne relatează minunea tămăduirii femeii gârbove, o femeie, o persoană aparent neînsemnată și nebăgată în seamă de către cei ce conduceau sinagoga și chiar de către participanții la serviciile divine în fiecare sâmbătă. Era neînsemnată și, probabil, cea din urmă, care nu mai spera vindecarea trupească, ci doar aștepta cu răbdare și se ruga să primească de la Dumnezeu mântuirea sufletească. Și iată că Hristos vine, uneori, când nu este chemat, alteori când este chemat îndârjit, o pedagogie divină. De data aceasta o scoate din anonimat pe această femeie și o aduce în față, numind-o fiica lui Avram, un cuvânt foarte prețios și când îi iartă păcatele și o vindecă de boala trupească îi zice: îndrăznește fiică, credința ta te-a mântuit. Deci, Mântuitorul cunoștea multa ei răbdare, multa ei smerenie, n-a cârtit niciodată și și-a purtat neputința cu multă răbdare și cu multă rugăciune, crezând că Dumnezeu îi va dărui mântuirea. Este un pedagog, este un învățător această femeie pentru fiecare dintre noi, ca să ne purtăm cu răbdare în toate cele ale vieții noastre când Dumnezeu îngăduie să vină și să credem că Hristos este mereu împreună cu noi, este mereu aproape și că intervine în viața noastră atunci când poate noi ne așteptăm mai puțin. Asta este minunea din Evanghelia de astăzi, care ne învață, pe de altă parte, să rămânem statornici în rugăciune și în credință. Femeia mergea la sinagogă regulat, păstrându-și rânduiala sfântă, rânduiala strămoșească. Și pentru noi se impune să avem aceeași atitudine, păstrând cu sfințenie rânduielile sfinte în familie, în familia binecuvântată, în comunitatea noastră, în mijlocul poporului nostru, păzind rânduiala Bisericii, mărturisind sfânta și dreapta credință, luminându-ne de sfintele sărbători și în duminici cu participarea la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și fiind mulțumitori lui Dumnezeu, rugându-L să ne dăruiască pacea Lui, lumina Lui, binecuvântarea și ajutorul Său în tot ce suntem de multe ori încercați în viața noastră și tulburați datorită unei lumi și a unei societăți, ea însăși tulburată și destabilizată. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar eparhial, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Protos. Serafim Bilț, eclesiarh, Pr. Viorel Bud, Pr. Prof. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, Pr. Drd. Claudiu Ciascai, Pr. Florin Bălan, Pr. Dr. Valeriu Vana, responsabilul Agenției de pelerinaj „Pelerinul Creștin”, Pr. Marcel Flăcăieru, Pr. Tudor Coste, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Petru Vasile Bud, Arhid. Vlad Nechita, Diac. Alexandru Cupşinar, Diac. Ionuţ Hotico, Diac. Vlad Ioan Bondre.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. muzicolog Paula Bondre, și de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois.

Cuvântul de învățătură
„Femeia nu cred că mai cerea ceva, nu mai spera să se vindece de suferința ei, care era prea veche. S-a obișnuit cu boala. Uneori boala care se instalează și pe care medicii nu o pot vindeca devine a doua natură. Ne obișnuim cu ea și răbdăm și o purtăm ca pe o cruce. Dacă o purtăm cu răbdare, nu doar cu resemnare, poate să devină o cruce mântuitoare. Dacă purtăm neputința cârtind și judecându-L pe Dumnezeu de ce alții sunt sănătoși și noi suntem cuprinși de suferință, atunci crucea nu ne este de niciun folos. Deci, iată că poate să fie cruce nemântuitoare. Și sfânta cruce depinde cum o facem, că dacă o facem fără să gândim nimic și nu simțim nimic și înțelegem de ce ne însemnăm cu semnul sfintei cruci, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, nu ne sfințește, nu este sfințitoare. Este, pur și simplu, un gest dacă nu înțelegem când ne închinăm cui și pentru ce ne închinăm. Așa este și cu crucea unor patimi și a unor suferințe pe care le îngăduie Dumnezeu să vină asupra noastră. Femeia aceasta se obișnuise cu boala, și venea de acum nu să-I ceară lui Dumnezeu vindecare, venea să-i ceară iertare de păcate și mântuire sufletească. Aceea era tot ce cerea ea. În înțelepciunea Lui Dumnezeu știe când și cum să intervină în viața noastră. Așa s-a întâmplat și aici.”
„Femeia aceea vindecată slăvea pe Dumnezeu după ce și-a recâștigat normalitatea și integritatea fizică slăvea pe Dumnezeu și cinstea numele Său. Deci, a transformat-o Mântuitorul, vindecând-o, în dascăl al dreptății și al recunoștinței. Slăvea pe Dumnezeu. Putea să plece și să nu zică nimic, dar se zice Evanghelistul că mergea după Hristos și slăvea pe Dumnezeu și tot poporul slăvea pe Dumnezeu. Și noi, dacă primim de la Dumnezeu anumite daruri nesperate sau lucruri neașteptate, dacă am primim de la Dumnezeu libertatea pe care ne-a dăruit-o, am mulțumit lui Dumnezeu, dar poate nu de ajuns. De aceea, parcursul nostru după eliberarea de comunism 1a fost cum a fost. Am câștigat bunuri, prosperăm, dar nu suntem liniștiți și împăcați, pentru că poate nu am păzit calea și poruncile lui Dumnezeu, toți am greșit, și cler și popor. Poate n-am dus până la capăt lucrarea de eliberare a lui Dumnezeu.”

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire