Sfaturi de curățare a chiuvetelor de granit pentru a menține aspectul de „ca nou” timp îndelungat

Rezistent, durabil și plăcut din punct de vedere estetic, chiuvetele de granit sunt un element practic și decorativ nelipsit din orice bucătărie modernă. Pentru a o putea păstra într-o condiție bună cât mai mult timp, curățarea periodică și adecvată a chiuvetei tale este absolut necesară, de aceea în acest articol ai la dispoziție câteva exemple de „așa DA” și „așa NU” în materie de curățenie de care trebuie să ții cont.

Iată cum să cureți eficient o chiuvetă de granit și greșelile comune pe care TREBUIE să le eviți

  • Curățenia zilnică este cea mai bună prevenție

Neglijarea oricărui tip de suprafață, fie că vorbim de lemn, ceramică, inox sau alte materiale, poate duce la deteriorarea acestuia și la apariția petelor inestetice, care devin adesea greu de îndepărtat. Cel mai bun mod prin care poți evita o luptă lungă și istovitoare împotriva petelor încăpățânate este curățarea chiuvetei de granit în fiecare zi. Șterge chiuveta după fiecare utilizare folosind un burete înmuiat cu apă și săpun, după care șterge excesul de apă cu ajutorul unei lavete pentru bucătărie. Acest lucru te va ajuta să ții la distanță depunerile de calcar sau petele de apă în mod eficient. Oricine alege o chiuvetă de granit știe că un astfel de material necesită atenție sporită. Produsul continuă însă să câștige teren datorită cromaticii variate și a rezistenței considerabile, în comparație cu modelele confecționate din alte materiale. Dacă ești în căutarea unei investiții inteligente, Chiuvete-lavello.ro îți pune la dispoziție produse calitative, aspectuoase și, cel mai important, rezistente la zgârieturi și șocuri termice.

  • Folosește oțet alb pentru eliminarea petelor

Nu ai reușit să-ți faci timp pentru o rutină de curățenie și, drept rezultat, petele încăpățânate au început să-și „facă veacul” pe chiuveta din bucătărie. Există o gamă largă de produse de curățat special concepute pentru îndepărtarea petelor, însă oțetul alb poate fi la fel de eficient atunci când nu ai alte alternative la îndemână. Îți trebuie numai un recipient cu pulverizator în care să adaugi jumătate apă și jumătate oțet. Pulverizează soluția obținută pe toată suprafața chiuvetei de granit și freacă ușor cu ajutorul unui burete de vase pentru a scoate petele. Odată ce ai terminat, clătește bine chiuveta cu apă și folosește o lavetă pentru a o usca. Este important să nu lași oțetul să acționeze prea mult timp pentru a evita deteriorarea suprafeței.

  • Combină oțetul alb cu bicarbonatul de sodiu

Tot nu ai reușit să le vii de hac petelor și depunerilor de calcar? Atunci este timpul să scoți artileria grea! Presară bicarbonat de sodiu peste zonele problematice, după care pulverizează soluția pregătită anterior cu apă și oțet peste bicarbonat. Vei observa o reacție chimică spectaculoasă dintre cele două substanțe care va forma dioxid de carbon și va descompune calcarul sau petele care-ți dau bătăi de cap. La fel ca în situația anterioară, folosește un burete moale pentru a freca suprafața chiuvetei, clătește cu apă din abundență și absoarbe excesul de apă cu o lavetă uscată.

  • NU folosi materiale abrazive sau chimicale dure

Există o serie de greșeli comune pe care ar trebui să le eviți dacă nu vrei să dobândești porecla „Veta” în viitorul apropiat. Pentru început, nu folosi materiale abrazive pentru frecarea petelor cum ar fi bureți de sârmă sau șmirghel. Optează în schimb pentru un burete moale precum cel de vase. O altă greșeală frecventă este utilizarea produselor de curățat care au în compoziția lor substanțe chimice dure precum amoniac, hidroxid de sodiu sau hidroclorid. În timp, acestea pot decolora și distruge suprafața unei chiuvete de granit sau compozit.

O bucătărie modernă presupune investiții considerabile. Apelează la metodele adecvate de curățare, astfel încât să te bucuri de ele chiar și peste ani.Sursa foto: Pexels.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.