ŞI ÎN KAZAKHSTAN SE VORBEŞTE ROMÂNEŞTE

karagandaPrima dată am aflat că în Kazakhstan ar fi români.

Apoi că acolo, în oraşul Karaganda, funcţionează Societatea Culturală Română  ”DACIA”. După îndelungi căutări am găsit informaţia că preşedinte al acestei Societăţieste domnul  Nikolay Plushkis. Iar bucuria cea mai mare a fost să îl contactez pe  internet, să ne cunoaştem acum câteva luni la Bucureşti şi să ne împrietenim. Permite-mi să vi-l  prezint pe prietenul meu Nicu.

Nikolay plushkis
1. Ajută-i pe cititorii nostri să te cunoască: cine eşti, Nikolay Plushkis ?

Eu m-am născut în judeţul Călăraşi, în R. Moldova. În 1981, la 22 de ani, am plecat în Kazakhstan  (aici se câştigă mai bine şi m-au primit mai bine, mă refer cu locul de muncă, cu învăţământul,  etc.) în Moldova (pe atunci RSSM), nu ştiu de ce, dar nu aveau nevoe de noi. Ţin minte că cineva m-a  zis că vorbesc româneşte şi trebue să vorbesc moldovineste, dar până în ziua de azi  nu ştiu cum să vorbesc moldovineste. Intrasem într-un impas. Îmi doream foarte mult să devin profesor de  sport… asta a fost pasiunea mea, dar nu a fost să fie şi mi-am luat lumea în cap. Iniţial am ajuns la Djeskazgan, am lucrat în mină de cărbune, după care am obţinut ceea ce-mi doream: am absolvit facultatea de sport, am ajuns profesor de sport, antrenor… Acum sunt antrenor emerit al republicii, arbitru internaţional la baschet şi şef al Catedrei de sport de la Universitatea de Bussines şi Drept din Karaganda, tot odată am condus şi ecipa de basket a Universităţii. Din 2005 sunt ales preşedinte la S.C.R. “DACIA”.

2. Dar hai să o luăm cu începutul. Când şi cum au ajuns românii în Kazakhstan ?

În mai multe etape. Totul a început la 1 aprilie 1906, cu reformele lui Stolapin, din Basarabia. S-au promis pământuri şi ţăranii au plecat, cu carul cu boi, cu căruţă, pe jos, deci au mers până în Kazakhstan cam şase luni. Când au ajuns şi au văzut pământul au înlemnit, nu creştea nimic, nu se cultivă nimic. Unii s-au întors, dar majoritatea au rămas, am găsit chiar şi două sate, unul Basarabca şi altul Moldovanca.
Etapă a două: după 28 iunie 1940, deportările din Basarabia şi Bucovina de nord.(numai nemţi au fost deportaţi 170.000). A fost marea noastră tragedie. Luaţi noaptea, prin surprindere, arestaţi, băgaţi în vagoane că  dobitoacele şi duşi departe de casă, fără ştirea nimănui, decât a celor care i-au dus.
Apoi au fost prizonieri (7.000 de soldaţii români, majoritatea în 1943, după bătălia de la Stalingrad). Au existat 24 de lagăre de prizonieri militari şi civili. După moartea lui Stalin au fost eliberaţi şi o bună parte s-au întors acasă, dar o parte, totuşi, a rămas. De   ce ? Condiţiile în lagăr erau insuportabile şi există o lege la sovietici, că dacă cineva dintre localnici – mă refer la femei – se căsătorea cu un prizonier, acesta avea un regim mai liber, o ducea mai uşor, ziua mergea în lagăr la muncă, iar seară se întorcea în familie… Avem cazuri concrete, nu e o poveste, avem familia Cotoi, avem familia Braşoveanu – şi nu sunt singurele. Deci a fost o situaţie de forţă majoră şi o parte dintre ei au ales să se salveze în acest fel de la pierzanie.
A urmat cel mai mare val de deportări din Basarabia şi Bucovina de nord din anii 1947-1949, marele prăpăd, când a fost ridicată în Kazahstan floarea românimii din Basarabia şi Bucovina. Cifra “oficială” de 38.000 de familii, trebuie cel puţin înmulţită cu patru.
Ultima etapă, peste alţi doi ani, valul deportărilor de la 1951, după care a venit destelenirea şi toate celelalte proiecte comsomoliste, care te duceau în toată Uniunea Sovietică, inclusiv în Kazakhstan.

3. Câţi au fost cel mai mulţi şi câţi mai sunteţi acum ?

În momentul de faţă oficial etnici români sunt 21.000, dar cred că cifra trebue înmulţită cel puţin la doi.(ca pildă: dacă fiica s-a măritat cu un rus, neamţ, kazah,s a. m. d. copilul care se naşte se scrie după naţionalitatea tatălui.)

dacia kazahstan

4. Care au fost cele mai importante momente (bune sau rele)  ale vieţuirii românilor în Kazakhstan ?

Un proverb românesc spune: “cele rele să se spele, cele bune să se-  adune”. După părerea mea, cel mai bun moment a fost moartea lui  Stalin în luna martie 1953, când a apărut speranţa şi încrederea că se pot întoarce    acasă. Mai mare bucurie cred că n-a fost. Înmomentul de faţă mai e o  bucurie deschiderea SCR “DACIA” unde lumea se simte ca acasă.

 

5. Când şi de ce a fost înfiinţată Societatea ”DACIA” ? Câţi membri are ? Ce realizări a avut până în
prezent ? Ce planuri are pentru viitor ?

S.C.R. “DACIA” a fost înfiinţată la 28 aprilie 2005, cu sprijinul Ambasadei Române de aici, mai precis datorită ambasadorului României, E.S. Vasile Soare, un mare român şi un mare sufletist al neamului, acum ambasador în Rusia. Numele Asociaţiei are o mică poveste: atunci când am dat să ne organizăm , nu ne puteam înţelege: unii ziceau că suntem moldoveni, alţii că suntem români. Şi atunci i-am întrebat şi pe unii, şi pe alţii: “Cine va sunt strămoşii?” şi răspunsul a fost acelaşi: “Dacii”. Păi, atunci să ne numim “Dacii”.
În regiunea Karaganda, unde ne avem sediul, locuiesc oficial 3.897 etnici români, dar din păcate nu sunt toţi activi (se vede cătotuşi a rămas spaima de regimul stalinist), forţe mulţi şi-au schimbat naţionalitatea, că să poată supravieţui, să absolve o şcoală militară, la poliţie, să aibă un post mai bun la lucru (că exemplu: Braşoveanu să scris Brasvan-rus, colonel militar, Sârbu-natonalitatea-rus, maior de poliţie, Dumitrescu-ukrainean muzician, compozitor, Hârleţ-rus, inginer şef, s. a. m. d.)
În momentul de faţă nu mai există această problema, acuma de când lucrează “DACIA” pe noi ne ştiu practic toţi în Kazakhstan (vezi Youtube: “Dacii din Kazakhstan”), suntem membrii a Asableei Popoarelor din Kazakhstan (o instituţie condusă de preşedintele ţării), avem toate drepturile, deci nu suntem ca naţionalitate minoritara, da egali cu tote naţionalităţile din ţară. Şi toate s-au făcut datorită S.C.R. DACIA. Şi aici trebue de spus de marea susţinere a DPRDP, fără ajutorul careia, practice, nu reuşeam să supravetuim.
În present, la diferite manifestări organizate de SCR DACIA avem şi un sprijin de la compania “Rompetrol Grup”.
Acum am dat drumul la un proect: Festival Mărţişor în Kazakhstan şi Asia centrala. Anul acesta a fost ediţia a doua, şi Festivalul românesc “Toamna de aur” (în presa locala şi republiana deja este numit; “Toamna Românescă în Kazakhstan”). Avem şi o şcoală duminicală “M. Eminescu”, unde predăm limba istoria şi cultură nemului român. În clasa, pe un perete, avem toţi domnitorii Principatelor române, iar pe altul, clasicii literaturii române. Aici învăţăm şi reînvăţăm limba, acelaşi lucru îl facem şi cu istoria.
Împreună cu Ambasada am deschis şi primul lectorat în Kazakhstan şi Asia centrală de limba românescă. Cu echipa de baschet “Dacia”, anul trecut am fost în Moldova unde am avut mecuri amicale la Iaşi, Suceava, Chişinău, anul acesta pe 25 mai mergem cu echipa la Cluj-Napoca.
La SCR DACIA, marea nostra mândrie este ansamblul etnofolcloric “Dorule”, care este prezent practic la toate manifestările cultural din Kazakhstan, laureat al festivalurilor din România şi de aici. Ansamblul este şi el o şcoală de renaştere a tradiţiilor populare. Sărbătorim împreună cu Ambasada României, pe 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, mai sărbătorim Ziua Limbii Române pe 31 august, anul acesta am sărbătorit Ziua lui Eminescu, Ziua lui Grigore Vieru; Mărţişorul îl sărbătorim aşa, după tradiţii, cu mărţişoare… Nu suntem pierduţi. Am reuşit să deschidem la Biblioteca regională din Karaganda, din donaţiile noastre,  şi o secţie de literatură română, iar acuma, dacă ne ajută Domnul, ne gândim să deschidem şi o biserica. Aşa că ne mişcăm.
Proiecte avem forţe multe ne mai trebue şi sprijin din ţară, că sprijinul de la DRDP este foarte, foarte mic. Vom trimite scrisori de intenţie pentru a înfrăţi oraşul Karaganda şi Cluj-Napoca, Sper să că se va concretiza, Vrem să organizăm zilele, sau chiar anul cultural al României în Kazakhstan şi şi al Kazakhstanului în România.
O mare bucurie a fost apariţia la Chişinău a volumului «Departe-aproape: 100 de poezii româneşti din Kazahstan», semnat de confrateleşi colegul de la «Dacia“, Simion Plămădeală, care, plecat de 55 de ani din Basarabia, vorbeşte româneşte de parcă nu a plecat niciodată.

6. Vorbeşte-ne despre “monumentul prizonierilor români”.

În anul 2003 la memorialul din Spask, situate la 25 km de oraşul Karaganda (fost lagăr de prizonieri, acuma unitate militară) Ambasada Românii de aici, împreună cu preşedintele Românii Ion Iliescu au dezvelit un monument în memoria soldaţilor români care au decedat în lagărul Spask, 969 de soldaţi români prizonieri din al doilea război mondeal. În fiecare an, pe 31 mai, este ziua pomenirii jertfelor stalinismului, Aici suntem prezenţi în costume naţionale, cu drapel românesc, cu flori şi multă, multă lume, practic toate abasadele care au acreditare în Kazakhstan. În 2012 S.C.R. DACIA împreună cu Abasada României, cu sprijinul DPRDP, Rompetrol Grup, cu toţi oamenii de bună credinţă am dezvelit un monument în memoria deportărilor stalinismului din Basarabia şi Bucovina de nord.
Aici la memorialul de la Spask (locaţie care intră în componentă sistemelor de lagăre KarLAG, prin aceste lagăre au trecut mai mult de 2.500.000 de deportaţi şi prizonieri al doilea război mondial. Peste 100.000 au fost împuşcaţi) este un loc sfânt pentru noi.

7. Să ne întoarcem pe final de interviu la ţine, Nicu. Am fost impresionat citind cum l-ai ajutat pe domnul Vasile Rusnac, ajuns la 80 de ani, să viziteze în 2011 pentru prima dată România, cu ocazia “Congresului Spiritualităţii Româneşti” de la Albă Iulia. Şi cu acest drum să-şi revadă fraţii în Chişinăul de unde a plecat în 1954. Ce alte poveşti ne suflet ne mai spui ?

Păi acestea nu sunt poveşti, este un adevăr, este o viaţă a oamenilor, care au avut de suferit fără voia lor. Cu ce este de vină soldatul român? Eu în ficare an iau studenţi la practică şi căutăm lista soldaţilor români. Sperăm că anul acesta să finalizăm lucrările şi să publicăm listele cu soldaţii prizonieri români în ţară, Lumea trebue să ştie ce                       s-a întâmplat. Din păcate listele deportaţilor încă sunt închise de KGB şi nu avem acces la ele, dar dacă e un nume concret putem găsi. Acum 2 ani l-am găsit pe moş Ion Rusu, soldat din armata română, născut în 1920. Este în viaţă, A fost deportat 10 ani de lagăre staliniste, cu doi copilaşi şi cu nevasta în 1947, fără dreptul de a scrie scrisori, fără dreptul de a se întorce acasă. Cu ce este de vină omul acesta? Alt om din Bucovina, se numeşte Arcadie Ion Stocolos, a făcut 10 ani de lagăre. Aici e ceva fantastic: dansul a păstrat paşaportul românesc eliberat în 1942 cu ştampila regală, Cum a putut să facă aşa ceva? Va daţi seama că dacă găseau paşaportul îl împuşcau fără niciojudecată.
Este forţe mult de lucru, este greu, dar trebue să facem, în memoria tuturor prizonierilor, deportaţilor.
Sperăm că tot o să fie bine.

Domnule Nikolay Plushkis, prietene Nicu, Dumnezeu să te ajute pe ţine şi pe toţi românii din Kazakhstan să realizaţi tot ce va propuneţi, să nu uitaţi de unde va trageţi. Îţi mulţumesc pentru interviu.

Viorel MAIER, Israel, membru A.J.R.P.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.