Și în vacanță spunem NU DROGURILOR!

Problematica prevenirii și combaterii consumului de droguri este și va reprezenta în permanență una din preocupările dominante și permanente  ale Poliției Române. Astfel, deși majoritatea elevilor se bucură de bine-meritata „vacanță mare”, în liceele cu profil tehnic se desfășoară în continuare activități instructiv educative.

„Profitând” de această conjunctură, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu specialiști din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș au fost prezenți la Colegiul Tehnic „George Barițiu” din Baia Mare pentru a desfășura activități de informare și conștientizare cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri în rândul adolescenților. Interlocutorii noștri, elevi ai claselor a IX-a, s-au arătat interesați de subiectul abordat și erau preocupați de ceea ce înseamnă consumul, deținerea sau chiar traficul de droguri. Au aflat cu această ocazie că un consumator este acea persoană care își administrează sau permite să i se administreze droguri, în mod ilicit, prin înghițire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte căi prin care drogul poate ajunge în organism, iar alegerile le aparțin în totalitate.

Au fost conștientizați că urmările deciziilor luate ar trebui să fie analizate și luate în calcul concomitent cu alegerile pe care le fac, pentru a nu putea fi invocată „scuza supremă”: ”nu am știut că se poate întâmpla așa ceva!” Acest mod de comportament nu este unul care să denote maturitate, capacitate de analiză și sinteză, inteligență, stăpânire de sine, indicatori evidenți ai REUȘITEI.

De asemenea, le-am comunicat că efectele consumului de substanțe (inclusiv alcool și tutun) sunt dependente de întrepătrunderea a trei factori: produsul care urmează a fi consumat, individul cu caracteristicile  sale fizice și psihice și contextul în care persoana consumă drogurile (starea fizică, psihică și socială în care se află la momentul consumului). Am insistat asupra faptului că doi dintre factorii menționați, respectiv individul și contextul sunt și ar trebui controlați de fiecare dintre noi în parte, și astfel nu s-ar mai ajunge la consumul acestor substanțe. Există soluții și alternative sănătoase, adaptative și pentru situațiile în care ne simțim triști, dezamăgiți, nefericiți, epuizați, neînțeleși, abandonați, neapreciați, respinși etc.

Am realizat și de această dată, că activitățile de prevenire pe care le desfășurăm în rândul elevilor înseamnă o mare responsabilitate și în același timp o analiză profundă, interioară a noastră, a celor care facem astfel de activități, pentru a putea oferi alternative corecte, sănătoase, morale și adaptative, în loc să-i judecăm pe cei care aleg, din diverse considerente, ILUZIA REUȘITEI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.