Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

SIE recrutează spioni pe Facebook şi Google. Mihai Răzvan Ungureanu: "Sunt foarte multe cereri"

SIE recrutează spioni pe Facebook şi Google. Mihai Răzvan Ungureanu: "Sunt foarte multe cereri"

Şeful Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat sâmbătă, referitor la recrutările făcute pe Facebook de instituţia pe care o conduce, că este cât se poate de firesc să încerce mărirea atractivităţii, ca orice altă "instituţie modernă".

"Este cât se poate de firesc să încercăm să mărim atractivitatea Serviciului şi a unei cariere în SIE către cei de vârstă relativ tânără şi fiind cu bună instrucţie academică şi care sunt în căutarea unei cariere interesante, foarte provocatoare, cu toate restricţiile pe care inevitabil le atrage. Ca orice altă instituţie matură şi modernă într-un stat, îi invităm pe toţi cei care sunt interesaţi într-o carieră de acest fel, specială în modul complex al cuvântului, să îşi încerce forţele", a afirmat Ungureanu.

Şeful SIE a precizat că examenele nu sunt simple pentru o carieră în domeniu şi că sunt interesaţi de "oameni foarte buni, foarte corecţi, foarte dedicaţi în viitor carierei în interioriul Serviciului de Informaţii Externe, foarte, foarte ataşaţi de România".

Ungureanu a menţionat că după completarea formularului de pe site, candidaţii vor trece prin "proceduri multiple" până la recrutare. "Sunt întradevăr mulţi care sunt interesaţi. Sita are însă ochiurile foarte mici", a subliniat şeful SIE.

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) îndeamnă utilizatorii Facebook, prin intermediul unui anunţ sponsorizat al paginii "Agenţia secretă" şi prin propriul site, să-şi testeze "abilităţile de spion" cu ajutorul unui joc, ca parte a campaniei de recrutare al cărei public-ţintă sunt tinerii.

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a lansat la începutul lunii mai o campanie online de promovare a ofertei de carieră, prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi platformei Google, îndemnând la testarea abilităţilor prin trei tipuri de test: situaţional, de cultura generală şi de inteligenţă.

"De ce să ai doar un un job, când poţi contribui la apărarea intereselor naţiunii tale? Vei face parte din prima linie de apărare şi protejare a ţării tale, lucrând alături de oameni cu abilităţi de excepţie.Testează-ţi abilităţile de spion. Fă testele: Situaţional, Cultura generală, Inteligenţă", spune anunţul sponsorizat Facebook al paginii "Agenţia secretă" care face trimitere către site.

SIE a declarat pentru MEDIAFAX că această actuală campanie "de promovare a ofertei de carieră/ de recrutare on-line" a fost lansată la începutul lunii mai şi se desfăşoară prin intermediul reţelei de socializare Facebook şi platformei Google, pe o durată de două luni.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire