Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Sighetu Marmaţiei : COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE ŞI A COMERŢULUI ILICIT

Sighetu Marmaţiei : COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE ŞI A COMERŢULUI ILICIT

Ieri, 05 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul de Investigare a Criminalităţii Economice Sighetu Marmaţiei  cu sprijinul poliţiştilor de la Secţia 6 Poliţie Rurală Sarasău au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor care se comit în domeniul evaziunii fiscale, a contrabandei cu produse din tutun şi pentru protejarea populației împotriva unor acte de comerț ilicit.

Poliţiştii au verificat activitatea a 11 de agenţi economici şi a patru persoane fizice. În urma controalelor efectuate ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale, pentru abateri de la prevederile Legii 12/1990 privind activităţile de comerţ.

Valoare amenzilor aplicate a fost de 37.000 de lei. De asemenea au fost confiscate produse alimentare ce aveau termenul de valabilitate expirat, în valoare de  935 lei, şi a fost ridicată în numerar suma de 214 lei.

Şi poliţiştii de la Poliţia municipiului Baia Mare – Biroul de ordine publică efectuează cercetări faţă de o suspectă de 50 de ani din municipiu care a oferit spre vânzare ţigări netimbrate în România. Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 28 de pachete de ţigări (560 ţigarete) şi efectuează faţă de suspectă cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, faptă prevăzută de art. 270, alin. 3, din Legea nr. 86/2006.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire