Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

SIGHETU-MARMAȚIEI: polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acţiuni desfăşurate duminică

SIGHETU-MARMAȚIEI: polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale, în cadrul unei acţiuni desfăşurate duminică


Duminică, 16 noiembrie a.c., timp de două ore, polițiștii din Sighetu Marmației și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Sarasău au desfășurat o acțiune pe raza de competență, care a vizat prevenirea și combaterea situațiilor de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe parcursul acțiunii au fost oprite și verificate 74 de autovehicule și au fost legitimate 89 de persoane. O parte dintre conducătorii auto au fost testaţi cu aparatura etilotest, în vederea scoaterii din trafic a conducătorilor auto care conduc în stare de ebrietate. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei.

În cazul unui autoturism, a fost dispusă măsura reținerii certificatului de înmatriculare până la remedierea abaterilor constatate, iar în cazul a doi conducători auto a fost dispusă măsura reținerii permiselor de conducere.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire