Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Simbolul intrării în Maramureş – poarta maramureşeană

Simbolul intrării în Maramureş – poarta maramureşeană

Concursul destinat alegerii simbolului de intrare în judeţ şi-a desemnat azi câştigătorul. Membrii comisiei de evaluare a lucrărilor înscrise în concurs s-a întrunit azi, 12 septembrie 2014, pentru a corobora rezultatele votului electronic şi al votului de la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” cu punctajele oferite de comisie şi pentru a stabili care va fi elementul-simbol reprezentativ pentru judeţul Maramureş. Acesta urmează să fie amplasat pe căile de acces rutier, drumuri naţionale şi judeţene, la limita de judeţ, anunţând intrarea pe teritoriul administrativ al judeţului Maramureş.

Lucrarea câştigătoare aparţine doamnei Ana Maria Cosma din Târgu Lăpuş şi reprezintă un fragment de poartă maramureşeană, care conţine elemente specifice porţii de Maramureş precum sunt soarele sau funia.  Lucrarea este executată din lemn, fiind amplasată pe un soclu de piatră.  Autoarea căreia comisia i-a acordat punctajul cel mai mare, este cea care a câştigat şi premiul publicului, lucrarea cu numărul trei în concurs obţinând 327 de voturi (40,1%) la votul electronic de pe site-ul Consiliului Judeţean Maramureş.

După însumarea punctajelor, pe locul al doilea s-a situat lucrarea cu numărul 5 în concurs – aparţinând lui Marchiş Daniel Florin, iar pe locul al treilea, lucrarea cu numărul 6 în concurs – autor Marchiş Lucian Radu. Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Judeţean Maramureş nr. 75 din 28 mai 2014, lucrarea câştigătoare va fi premiată cu 3.500 lei, premiul al II-lea va primi 2.000 lei iar premiul II – 1.500 lei.  Premiul publicului este în valoare de 2.000 lei.

Etapa următoare presupune întocmirea documentaţiilor în vederea achiziţionării serviciilor de proiectare şi realizare a lucrării.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire