Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureş alături de angajații din învățământul maramureşean

Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureş alături de angajații din învățământul maramureşean. Vezi care sunt problemele ridicate de președintele „Spiru Haret” Maramureş în cadrul ședinței cu directorii de școli și licee, eveniment ce a avut loc azi, 28 ianuarie 2019

Azi, 28 ianuarie  2019,  ora 12.00 a avut loc ședinta cu directorii de școli și licee din județul Maramureș, eveniment ce  s-a desfășurat la Colegiul de Arte Baia Mare.

Printre cele mai importante probleme  discutate  au fost cele  legate de etapa de mobilitate a cadrelor didactice,  încadrarea în bugetul aprobat pe baza costurilor standard per elev, respectarea legislației și realizarea unui management eficient la  nivelul unităților școlare.

Alături de reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș și directorii unităților școlare, la eveniment au participant și reprezentanții  celor două sindicate din învățământul  maramureșean.

Președintele Sindicatul din Învăţământul Preuniversitar „Spiru Haret” Maramureş , Pop Daniel a declarat :

“Printre problemele ridicate  de noi sunt  cele legate de gradațiile de merit pentru personalul didactic auxiliar,  decontarea navetei pentru personalul nedidactic, dreptul femeilor de a alege în a-și continua raporturile de muncă până la împlinirea vârstei de 65 de ani sau să iasă la pensie, acordarea sporului de suprasolicitare neuropsihică și pentru  personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere , de îndrumare și control, personalul didactic din CJRAE și Casa Corpului Didactic Maramureș.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.