La recensământul din 1941, în Coltău trăiau 1105 locuitori, dintre care 13 erau izraeliți. Această statistică reflectă o prezență redusă, dar semnificativă, a evreilor în această localitate.
Primăvara anului 1944 a marcat începerea unor evenimente tragice pentru evreii din Coltău. Aceștia au fost duși în ghetoul din Valea Borcutului, o locație de detenție temporară instituită de autoritățile maghiare, care administrau regiunea în acea perioadă. De acolo, evreii au fost deportați la lagărul de exterminare de la Auschwitz la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie 1944.
Un episod remarcabil în acest context a fost captura unui grup de 33 de evrei într-o pădure de lângă Coltău. Aceștia reușiseră să fugă din Baia Mare chiar înainte de ghetoizare, încercând să se ascundă în mediul rural pentru a evita deportarea. Capturarea lor demonstrează brutalitatea regimului și persecuția sistematică a evreilor din zonă.
Un alt aspect notabil este comportamentul moșierului Korponai din Coltău, care a manifestat umanitate față de evreii din ghetoul de la Baia Mare. Acesta a trimis zilnic pâine și lapte celor internați, contribuind la ușurarea suferințelor lor. Totuși, aceste acțiuni au fost oprite de Jenő Nagy, comandantul poliției și al ghetoului, care a interzis continuarea transporturilor de alimente.
După război, recensământul efectuat de Congresul Evreiesc în anul 1947 a arătat că în Coltău nu mai locuia niciun evreu.
