Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Șofer cu permisul suspendat, oprit în trafic în Vișeu de Jos

Șofer cu permisul suspendat, oprit în trafic în Vișeu de Jos

Polițiștii de frontieră maramureșeni au depistat în trafic, pe raza localității Vișeu de Jos, un cetățean român, domiciliat în Maramureș, care conducea un autoturism, cu toate că dreptul de a conduce i-a fost suspendat.

Ieri, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control, în zona de responsabiliate, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității Vișeu de Jos, un autoturism marca BMW, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un tânăr, de 25 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului Maramureș. La controlul documentelor, colegii noștri i-au solicitat celui aflat la volan permisul de conducere. În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră s-a constatat că dreptul de a conduce al maramureșeanului a fost suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire