Un bărbat de 46 de ani a fost depistat de polițiștii maramureșeni în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Dumbrăvița, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 2 aprilie, în timpul unor activități de patrulare și supraveghere a traficului rutier desfășurate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși. Oamenii legii au oprit pentru control un autoturism, iar la volan au identificat un bărbat în vârstă de 46 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat. Mai mult, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru consumul de alcool, conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform prevederilor legale în vigoare.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului de caz, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.























