Un bărbat în vârstă de 52 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului pe o stradă din municipiul Sighetu Marmației.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 10 iulie, în jurul orei 02:30, când polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Sarasău, aflați în timpul serviciului pe strada Alexandru Vlahuță, au oprit pentru control un autoturism condus de bărbat.
În timpul verificărilor, oamenii legii au observat că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care depășește limita prevăzută de lege pentru răspunderea penală.
Pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, conducătorul auto a fost transportat la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, urmând ca, în funcție de rezultatele analizelor și de probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale care se impun.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu