Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare desfășoară cercetări într-un dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după un accident rutier produs în municipiu.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, incidentul a avut loc în data de 6 martie, în jurul orei 12.20. O tânără care traversa partea carosabilă ar fi fost surprinsă și accidentată de un autoturism, al cărui conducător auto ar fi părăsit locul producerii evenimentului fără încuviințarea poliției.
În urma impactului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.
La scurt timp după producerea accidentului, polițiștii au reușit să identifice conducătorul auto implicat, stabilind că este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani.
Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ. În schimb, testarea cu aparatul DrugTest a arătat posibila prezență a unor substanțe psihoactive în organism. Bărbatul a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, iar rezultatul analizelor de laborator a confirmat prezența substanțelor psihoactive.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Polițiștii reamintesc că părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției reprezintă o încălcare gravă a legislației rutiere, iar conducătorii auto implicați în accidente soldate cu victime au obligația de a rămâne la locul evenimentului și de a anunța imediat autoritățile.























