Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

ȘOMCUTA MARE -Tânăr reținut pentru 24 de ore. Află de ce

ȘOMCUTA MARE -Tânăr reținut pentru 24 de ore. Află de ce

În urma activităților specifice desfășurate și în baza probatoriului administrat într-o cauză penală ce vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, polițiștii din Șomcuta Mare, sub coordonarea procurorului au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 20 de ani.

În fapt în noaptea de 11 august a.c., polițiștii din Șomcuta Mare au intervenit, în baza unei sesizări prin apel 112, pe strada Mireșului unde ar fi avut loc un scandal.

Deplasați de urgență la fața locului, din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că, doi bărbați cu vârste de 35 și 38 de ani, în timp ce se aflau în curtea locuinței, ar fi fost agresați de către alte două persoane cu vârste de 20 și 49 de ani. Totodată, una dintre victime ar fi fost lovită cu o bâtă din lemn de către tânărul de 20 de ani.

Polițiștii au desfășurat activități specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 20 de ani.

Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Maramureș.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire