Sorina Pintea – Manager al Spitalului de Urgenta ,, Constantin Opris’’ Baia Mare

pintea,,Cea mai importanta realizare de pana acum este incercarea de a schimba mentalitati si incetul cu incetul ne apropiem de o reusita totala. Cred ca asta este cea mai mare realizare.’’

In momentul in care am ajuns la Spitalul Judetean ,, Constantin Opris’’ Baia Mare, m-a frapat un lucru. Managerul nu era acolo. Imediat a venit intrebarea legitima adresata, secretarei domniei sale, Unde este Managerul Sorina Pintea? Raspunsul a venit repede cu promptitudine:,, Este prin Spital’’. Credeam ca, voi intalni un manager inchis intr-un turn de fildes, rupt de realitatile Spitalului si la care cu greu poti sa ajungi. M-a surprins placut sa aflu ca nu este asa, ca este prezent, fie la o sectie fie la o alta. Cu durere in glas, am simtit cum sufera pentru personalul auxiliar, pentru ca, au asa mici salarii. In schimb salariile asistentilor medicali au crescut, chiar actuala echipa manageriala se poate mandri cu asta. Un manager ferm, care nu lasa loc pentru interpretari cand vine vorba de profesionalism si seriozitate. Un manager implicat in proiectele de dezvoltare a Spitalului. M-a impresionat ceva, foarte mult la final, poate si pe dumneavoastra -cititorii acestui interviu-dupa ce va voi spune. La final Managerul mi-a spus, ca, medicii se comporta cu pacientii, asa cum se comporta cu Managerul Spitalului. Cu respect si seriozitate si profesionalism. Dupa incheierea interviului, Managerul Spitalului, urma sa mearga in alta sectie, sa fie alaturi de medici, de pacienti, de cei care trec pragul Spitalului.

Daca va reusi la nivelul Spitalului Judetean, sa imprime profesionalismul si seriozitatea  pe care Managerul o are, atunci, Bucurestiul, ministerul de resort, ar trebui sa o cheme acolo, la o functie decizionala, sa impuna perfomanta  si seriozitatea la alt nivel. In mare parte a reusit. Am vazut asistenti medicali, care se comporta respectuos cu pacientii, sunt calmi si nu crezandu-se persoane atat de importante, nu toti pot fi asa, insa majoritatea cred ca, asa sunt.Mai sunt si nemultumiti, insa majoritatea sunt incantati sa lucreze intr-un mediu in care respectul pentru semenul nostru primeaza.

Cat despre ,,foloase necuvenite’’, daca un medic intr-un viitor imi va cere asa ceva, nu voi ezita sa spun, in eventualitatea in care voi ajunge pacient al Spitalului, insa pana acum, am intalnit numai profesionisti. Daca nu credeti, mergeti si vedeti. Va veti convinge.

Stimata doamna  economist , Sorina Pintea, Manager al Spitalului de Urgenta ,, Constantin Opris”, din Baia Mare, v-ati asteptat sa preluati aceasta functie? Sau, inaltul dumneavoastra profesionalism n-a putut trece neobservat?

Intreaga mea activitate profesionala,  cred ca m-a indreptatit spre  a prelua aceasta functie.Cu toate ca mai mult am lucrat in domeniul silvic, putin in sistemul  de sanatate, trei ani inainte, dar pot sa spun ca a fost o experienta pozitiva care m-a ajutat sa pot prelua aceasta functie.M-a indreptatit in acelasi timp.

 In momentul in care ati devenit Managerul Spitalului de Urgenta,, Constantin Opris”, din localitate, care a fost situatia, pe plan managerial?

Eu de regula nu comentez ce au facut predecesorii mei, pt ca fiecare la momentul la care a ocupat aceasta functie, a luat deciziile pe care le-a considerat de cuviinta si deciziile pe care le-a considerat potrivite  pentru acel moment.Cred ca toti managerii care au fost inaintea mea  in Spitalul Judetean, au fost persoane competente care au incercat sa-si faca datoria din toate punctele de vedere si din punct de vedere managerial , repet, nu sunt in masura sa comentez, ce s-a intamplat, sau ce-a fost. Fiecare a facut ce a considerat  de cuviinta ca este mai bine pentru unitatea spitaliceasca.Din punct de vedere financiar, situatia Spitalului, nu era o situatie proasta, dar, situatia era dificila din punct de vedere a aparaturii medicale, avand in vedere ca s-au facut investitii mari in anumite zone.Cu siguranta, trebuiau facute si acestea dar sarcina actualei echipe de conducere este de a echilibra din punct de vedere a dotarii, toate sectiile Spitalului.

Care au fost primele trei masuri luate dupa preluarea functiei?

Prima masura a fost stabilirea unei grile de salarizare echilibrata intre categoriile profesionale, in speta, in cadrul personalului mediu,

O alta decizie a fost luata, fata de reabilitarea UPU.Lucrarile trebuiau continuate si banii de la minister au fost sistati.

O a treia masura, o evaluare la rece a situatiei, din santier si luarea unor decizii punctuale, cu toate ca nu Spitalul este cel care managerieaza  proiectul de reabilitare, legata de aceasta activitate de santier.

In momentul de fata, Spitalul pe care-l conduceti, este intr-un amplu proces de modernizare.Se vor termina lucrarile anul viitor, asa dupa cum se preconizeaza?

Intotdeauna am avansat termene realiste si imi aduc aminte ca dupa prima saptamana de manageriat, am spus 15 martie 2015.Cu toate ca acest termen, depasea prognozele.Dar se pare ca am avut dreptate, cred ca finalul lunii martie 2015 , va insemna sfarsitul lucrarilor de reabilitare si modernizare avand in vedere ca sunt doua proiecte in lucru.

Pe termen mediu si lung, ce v-ati propus sa realizati in aceasta unitate spitaliceasca? Vorbiti-ne si despre realizarile dvs  pana in prezent?

Punctual, terminarea modernizarii UPU Baia Mare este cea mai mare realizare a acestei  echipe manageriale.

O alta realizare, reabilitarea spalatoriei, care a fost o alta investitie majora.Reabilitarea parterului Policlinicii nr 2, pt balneofizioterapie.Achizitia de aparatura medicala, Anul trecut din fonduri proprii, valoarea investitiei a fost de o suta trei miliarde, pana la ora actuala avem 4, 7 miliarde lei vechi.

Achizitionarea angiografului  si plata. A fost achitat integral. Cea mai importanta realizare de pana acum este incercarea de a schimba mentalitati si incetul cu incetul ne apropiem de o reusita totala. Cred ca asta este cea mai mare realizare.

Sistemul medical din Romania, se confrunta cu o lipsa acuta de medici. Cum reusiti sa-i pastrati pe medicii actuali aici si sa atrageti medici tineri aici?

Asta e intrebare interesanta si nu mi-a fost pusa niciodata. Cred ca exista un cumul de factori, nu neaparat partea materiala in mod deosebit, tine un medic la locul de munca.Am constatat asta de cand lucrez in sistemul sanitar. Conteaza conditiile de munca, conteaza cadrul in care lucreaza. Nu in ultimul rand salariul, dar cred ca acest cumul de conditii, a facut ca Spitalul Judetean sa nu duca lipsa de medici. Si medicii noi sa isi doreasca sa fie angajati in Spitalul Judetean.

Am avut de exemplu, medici care pe Statul de Plata au castigat 7000-8000 de lei, din salariu si din prestarea acestor servicii la cerere.

Au crescut salariile medicilor si asistentilor medicali in ultima perioada?

A medicilor nu, pt ca exista anumite grile de salarizare care sunt foarte clare. A asistentilor medicali prin echilibrarea, intre categorii a personalului mediu, au crescut in proportie de 25%. In sistemul medical exista niste grile, minime si maxime. Scopul nostru este sa ajungem la nivelul maxim. Personalul auxiliar care lucreaza in cadrul Spitalului, au la fel salarii fixe si care sunt extraordinar de mici, nici macar  la nivelul minimului pe economie. Consider aceasta o problema si probabil se vor gasi masuri legislative, cineva se va gandi la acest aspect si va echilibra si salariile personalului auxiliar. Vis-a-vis de medici , exista un sistem de stimulare a lor, din veniturile realizate la cerere 50% revin medicilor.Am avut de exemplu, medici care pe Statul de Plata au castigat 7000-8000 de lei, din salariu si din prestarea acestor servicii la cerere. Aici ne confruntam cu concurenta cu sistemul privat, pentru  ca este o concurenta, avand in vedere  faptul ca, medicul poate sa lucreze in ambele parti. Categoric, stimulentele financiare la privat sunt mai mari, dar noi trebuie sa reanvatam pacientii sa se reantoarca la sistemul public.

Cred ca odata cu terminarea lucrarilor de reabilitare si achizitionarea de aparatura medicala, pacientii, vor reanvata sa vina la Spital si atunci medicii, la fel, am speranta ca vor renunta sa lucreze in clinici private si vor lucra in Spital.Nu ma refer la cabinetele private individuale, in nici un caz, dar exista totusi o concurenta intre privat si public.

In mentalul colectiv, exista perceptia conform careia, actul medical este conditionat de anumite foloase necuvenite. Credeti ca, aceasta perceptie este doar un mit?

Nu este un mit este o realitate, n-are rost sa ne ascundem. Medicii in marea lor majoritate, nu conditioneaza actul medical.  Categoric, perceptia este generata de anumite realitati, care s-au intamplat si care se mai intampla.Medicii trebuie sa-si  indeplineasca actul medical. Din experienta pe care o am, in Spital, sunt foarte putine cazuri in care actul medical se conditioneaza. 99,9%  din medici , i-am vazut la locul de munca, sunt totalmente implicati in rezolvarea problemelor  pacientilor.

Din cate am inteles, la Spitalul Judetean de Urgenta ,,Constantin Opris”, s-au realizat operatii in premiera. Despre ce este vorba?

S-au realizat, proceduri, in premiera judeteana si in premiera nationala, spre marea noastra satisfactie. In primul rand este vorba de anumite procedee, care s-au implementat in sectia de Terapie Intensiva a Spitalului, in sectia de Chirurgie.Marele nostru noroc este ca suntem beneficiarii Programului de Terapie Intensiva . Am putut sa achizitionam aparatura performanta. La Baia Mare, se monteaza plamani artificiali, la Baia Mare se  se face dializa de sepsis. De o luna la Baia Mare se face plasmafereza. Spitalul beneficiaza de Programul National pentru Infarctul Acut si de la 200000 cat am avut anul trecut, a crescut la 450000 anul acesta. Medicii din laboratorul de angiografie lucreaza pentru Maramures si pentru judetele limitrofe.

Operatiile de apendice in Baia Mare, se realizeaza dupa metoda clasica. Pe cand, operatiile acestea se vor realiza dupa metode moderne?

La nivelul Spitalului anul acesta, avem un buget de 100000 de lei, o buna parte s-a cheltuit, alocati pentru scolarizarea medicilor, pentru noi competente. Avem solicitari si am aprobat bani pentru cursuri, pentru instruiri,In scurt timp, o sa putem face si noi ceea ce se face la nivelul centrelor universitare.Inclusiv operatia laparoscopica, de apendice.

Categoric suntem peste, Bistrita, peste Salaj, peste Satu Mare. Oradea este un spital foarte bun si  cred ca suntem la nivelul Spitalului din Oradea.

De la Dimov incoace, am invatat ce este onirismul. Va intreb in nota aceasta onirica: Intr-un viitor va putea concura spitalul din localitate cu alte spitale din regiunea aceasta de Nord-Vest?

Dar deja concureaza, nu cred ca Spitalul Judetean din Baia Mare este mai jos decat Spitalul Judetean Cluj.Vorbesc in cunostinta de cauza. Nu ma refer la clinicile universitare din Cluj, foarte bine calate pe anumite specializari. Ma refer la Spitalul Judetean. Nu cred ca exista diferente majore. Categoric suntem peste, Bistrita, peste Salaj, peste Satu Mare. Oradea este un spital foarte bun si  cred ca suntem la nivelul Spitalului din Oradea.

 Spitalul poate avea, sau de ce nu are  un elicopter?

Pentru ca Spitalele nu pot avea elicoptere. Exista UPU-SMURD, care au practice dubla subordonare Ministerul de Interne si Ministerul Sanatatii. Ministerul Sanatatii are foarte bine stabilite regulile pentru UPU-SMURD. Ministerul de Interne la fel, pentru elicoptere, exista centre zonale stabilite de Ministerul de Interne si care sunt trimise la urgent sau la solicitarea spitalelor, atunci cand medicii si dispecerii, considera ca sunt urgente majore.

 Stimata doamna Doctor, Sorina Pintea, Manager al Spitalului de Urgenta ,,Constantin Opris”, din Baia Mare, va multumesc pentru pretiosul timp acordat in realizarea acestui interviu si pentru profunzimea raspunsurilor dumneavoastra.

Loading...

1 COMENTARIU

  1. Activitatea Dnei manager e intr-adevar impresionanta, dar autorul interviului trebuie sa fie mai atent la virgule.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.