Spectacolul caritabil ”Muzică pentru viață”, la Teatrul Municipal Baia Mare

Miercuri, 22 martie, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal Baia Mare va avea loc
spectacolul caritabil ”Muzică pentru viață”, susținut de Orchestra Simfonus din
cadrul Colegiului de Arte Baia Mare, coordonator Călin Ionce , dirijor Alex Rusu și
de Corul de Copii Recreart Baia Mare , coordonatori Mădălina Costin și Laura
Bucureștean.
Scopul spectacolului îl reprezintă strângerea de fonduri pentru susținerea
recuperării Patriciei Mare, o fetiță de 3 ani din Baia Mare, diagnosticată cu
Sindromul Charge. Printre afecțiunile de care suferă Patricia, se numără sindrom
extrapiramidal (hipoton-hiperkinetic), tulburare de dezvoltare motorie, tulburare de
atenție vizuală și socializare, retard psihomotor sever, distrofie gradul 2, suspiciune
de boală neurometabolică.
Strângerea de fonduri este cu atât mai necesară în aceste momente, cu cât Patricia
împreună cu părinții săi va merge în data de 18 martie la Spitalul Gemelli din
Roma pentru investigații amănunțite privind starea ei, în speranța stabilirii unui
tratament eficient. O parte din sumă a fost achitată deja către spital, urmând ca pe
parcursul șederii lor acolo să primească factura finală. Organizatorii speră ca prin
susținerea acestui spectacol și prin mobilizarea comunității să se strângă o parte din
suma necesară. De la vârsta de 7 luni până în prezent, Patricia face ședințe de
kinetoterapie, care sunt foarte costisitoare, însă necesare pentru a-i aduce abilitățile
în funcțiune.
Spectacolul va avea loc în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare, iar
informații suplimentare se pot obține la nr. de tel. 0749 154 886.
Donațiile se pot face în urnele din foaierul teatrului sau în conturile:
ASOCIATIA MARE PATRICIA MARIA
IBAN RO48BTRLEURCRT0613015001 Valuta EUR
IBAN RO98BTRLRONCRT0613015001 Valuta RON

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.