În luna ianuarie a acestui an, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare a accesat finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru proiectul „Îmbunătățirea sistemelor informatice și a infrastructurii digitale”.
Proiectul, în valoare de 4.408.023,88 lei (fără TVA), a fost demarat cu scopul de a moderniza complet sistemele informatice ale spitalului, iar la câteva luni de la implementare se văd deja primele rezultate concrete.
Ce s-a realizat până acum:
Au fost digitalizate fluxuri medicale și administrative, permițând acces online la servicii pentru pacienți;
S-au instalat soluții digitale pentru centralizarea și protejarea datelor medicale;
Personalul medical a beneficiat de traininguri IT, reducând sarcinile birocratice și crescând eficiența în activitatea zilnică;
A fost demarat procesul de automatizare a programărilor și a gestiunii fișelor medicale.
Efecte vizibile pentru pacienți și personal:
Pacienții au petrecut mai puțin timp pentru programări și au beneficiat de un acces facil la istoricul medical;
Medicii și asistentele au acces mai rapid la informații esențiale și lucrează într-un mediu digitalizat, cu procese simplificate.
„Am pornit acest proiect cu determinare, iar acum începem să vedem rezultatele: un sistem medical mai eficient, mai sigur și mai apropiat de nevoile reale ale pacienților. Transformarea digitală nu este un lux, ci o necesitate”, a declarat George Alexandru Oros, managerul Spitalului.
Proiectul urmează să fie finalizat până la 16 septembrie 2025, însă eficiența crescută și îmbunătățirile de până acum confirmă direcția bună a investiției.
Spitalul Județean Baia Mare – progrese semnificative în digitalizare, după accesarea fondurilor PNRR























