Dr. Viorica Cherecheș: „Starea de alertă va aduce NORMALITATE!”

Starea de incertitudine și chiar de panică pe care am trăit-o mai bine de două luni nu s-a încheiat!

10 zile de când Baia Mare și întreg Maramureșul au trecut într-o nouă etapă – starea de alertă – în care întreaga comunitate trebuie să înțeleagă că normele igienico-sanitare rămân măsuri obligatorii, menținute cu sfințenie.

Maramureșul a fost un județ binecuvântat și ocrotit, măsurile de urgență au avut eficiență pentru că au fost respectate, iar cazurile de îmbolnăviri cu COVID-19 s-au redus.  Cei rămași internați și tratați sunt tot mai puțini și majoritatea părăsesc spitalul vindecați. Pacienții externați rămân sub supravegherea medicilor infecționiști și revin periodic la evaluare medicală și investigații de specialitate.

Starea de incertitudine și chiar de panică pe care am trăit-o mai bine de două luni nu s-a încheiat. Medicația prin protocoalele terapeutice aplicate au dus la vindecarea pacienților, cazurile sporadice care apar în județ au fost și sunt supravegheate cu multă aplecare, dar populația trebuie să înțeleagă că acest virus care provoacă infecții respiratorii severe poate fi îngrădit doar prin continuarea măsurilor de prevenire și avertizare a comunității.

Modalitățile prin care noi, cei din comunitate, aplicăm noțiunile elementare de igienă, măsuri după caz, graduale, pentru ocrotirea sănătății și prevenirea bolilor, ne vor ajuta la limitarea răspândirii oricărui virus. În orice moment poate să apară un alt virus, o altă boală contagioasă pe care să o putem limita și să o considerăm ca pe toate celelalte boli contagioase prin care a trecut omenirea.

Principalul mijloc de informare a populației a căutat senzaționalul și nu a comunicat cu societățile, companiile care asigură mii de locuri de muncă maramureșenilor, pentru a le veni în sprijin lor și personalului medical și a conștientiza complexitatea fenomenului epidemiologic.

Este de apreciat că în multe dintre societățile comerciale din județ unde au apărut cazuri de infecții cu coronavirus au fost făcute testări la majoritatea salariaților, pe banii angajatorului, pentru a înlătura orice suspiciune și neliniște, iar personalul să-și poată continua activitatea cu măsuri speciale de prevenire.

Mass-media trebuie să sprijine și să încurajeze comunitatea prin știri pozitive și bine documentate care să aducă informații menite să genereze încrederea societății atât în personalul medical cât și în autorități.

Starea de alertă în care respectăm zi de zi măsurile de prevenție, ne impune să ne gândim că trebuie să intrăm în NORMALITATE.

dr.Viorica Cherecheș

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.