Studiul unei mumii arată că în Egiptul Antic se practicau operații ortopedice de genul celor din prezent

O analiză de rutină efectuată pe o mumie cu vechime de aproximativ 3.000 de ani a scos în evidență faptul că medicina din Egiptul Antic era mult mai avansată decât se credea până acum și folosea tehnici perfecționate, cu șuruburi metalice și rășini, pentru a vindeca fracturi osoase, scrie ‘Daily Express’.

Descoperirea aparține unor cercetători de la Universitatea Brigham Young din SUA. Cu uimire, ei au sesizat că mumia unui bărbat pe care o supuneau unui test ADN avea în genunchi un șurub ortopedic de aproximativ 23 de centimetri, care fusese fixat cu o rășină cu calități similare cimentului utilizat în prezent la intervenții chirurgicale pe os.

Se pare că egipteanul a cărui mumie a suscitat interesul specialiștilor a trăit între secolul al XVI-lea și al XI-lea î.Ch. ‘Cuiul are designul pe care îl utilizăm în zilele noastre pentru a obține o bună stabilizare a osului’, a explicat Richard Jackson, chirurg ortoped la Brigham Young University.

Este pentru prima dată când se găsesc la o mumie indicii ale unei asemenea intervenții chirugicale, similare celor efectuate în prezent. Întrebarea care rămâne fără răspuns, deocamdată, este cum au ajuns vechii egipteni la această performanță.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.