Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Sucevean condamnat pentru tentativă de omor, reținut la intrarea în țară

Sucevean condamnat pentru tentativă de omor, reținut la intrarea în țară

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un sucevean condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Duminică, 19 martie a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetăţean român, în vârstă de 20 de ani, domiciliat în județul Suceava.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 8 martie a.c., un mandat european de arestare.

Tribunalul Suceava a dispus o măsură educativă privativă de libertate – internarea într-un centru educativ pentru o perioadă de trei ani, pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la omor calificat.

Tânărul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire