Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Sucevean cu permis de conducere fals, oprit la ieșirea din țară

Sucevean cu permis de conducere fals, oprit la ieșirea din țară

Polițiștii de frontieră suceveni au întocmit dosar penal unui cetățean român, deoarece a prezentat la control un permis de conducere având însemnele autorităților din Polonia, fiind fals.

Luni, 12 august a.c., în jurul orei 13.30 în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din România un cetățean român. Bărbatul, în vârstă de 32 de ani conducea un autoturism înmatriculat în România.

Odată cu pașaportul, la solicitarea colegului nostru, șoferul a înmânat și un permis de conducere care avea însemnele autorităților poloneze, fără a avea alte documente care să indice faptul că acesta ar locui pe teritoriul Poloniei.

Acest lucru a ridicat suspiciuni polițistului de frontieră, drept urmare a procedat la efectuarea unor verificări specifice. Astfel, s-a constatat că permisul de conducere, aparent emis de autoritățile din Polonia, nu întrunește condițiile de formă și de fond ale unui document autentic, fiind fals total.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire