Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

SURPRIZĂ imensă: VEZI care sunt, de fapt, țările care au anunțat că nu vor România în Schengen

SURPRIZĂ imensă: VEZI care sunt, de fapt, țările care au anunțat că nu vor România în Schengen
"Franţa a fost cea care a dat tonul şi care imediat a convins şi Germania să i se alăture în a nu accepta România în spaţiul Schengen. Au urmat Olanda şi Finlanda, oricum Olanda îşi asumase mai demult această poziţie oficial. În aceste condiţii, România, dar şi Bulgaria au acceptat ca acest punct să nu fie introdus pe ordinea de zi a şedinţei JAI, la sugestia Franţei şi Germaniei. Dacă se punea pe ordinea de zi aderarea şi România primea vot negativ, ţara noastră ar fi trebuit să o ia de la zero în ce priveşte procedurile tehnice, iar asta ar mai fi durat încă cel puţin un an şi jumătate de proceduri", au precizat marţi sursele citate.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta au avut o discuţie şi au decis de comun acord să accepte amânarea discutării despre aderarea României pentru moment.

După criza refugiaţilor, spaţiul Schengen va trebuit regândit, iar acest lucru va dura cel puţin un an şi jumătate, chiar doi ani. În aceste condiţii, potrivit surselor oficiale citate, România mai are de aşteptat până la reaşezarea spaţiului Schengen, după care şi subiectul intrării ţării noastre să fie reluat.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire