TAKEOVER DAY 2024, ediția II, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș!

Dacă ai între 16 și 25 de ani și vrei să afli cu ce se ocupă de fapt “oamenii de la muzeu”, acum ai ocazia! De Takeover Day, TU preiei atribuțiile noastre!
Vrei să ții o prelegere pe o temă de istorie locală cu posibilitate de publicare după? Ți-ai dorit întotdeauna să descoperi ce comori se ascund în depozitele noastre și să le scoți la lumină într-o expoziție? Atunci COMPLETEAZĂ formularul accesibil prin link-ul de mai jos până la data de 14 iulie și înscrie-te în program. Atenție! Locurile sunt limitate, maxim 10 participanți. Rezultatele selecției vor fi anunțate în data de 15 iulie.
Pentru îndeplinirea misiunii, vei avea parte de mentorat din partea noastră (dar și a unor prieteni-surpriză) precum și acces la resursele muzeului.
Calendarul de desfășurare:
28 iunie – 14 iulie: Perioadă de înscriere
15 iulie: Anunțarea rezultatelor selecției
19 iulie: Întâlnire de grup inițială, la sediul muzeului
20 iulie – 15 august: Perioadă de pregătire (cercetare, documentare etc.)
16 august: Takeover Day 2024! Prezentarea produsului tău către public.
Pentru mai multe detalii, contactează-ne la muzeulviumm@gmail.com sau dă-ne un mesaj pe Instagram la @muzistarhmm.
Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș face parte dintre cei peste 1000 de semnatari din întreaga lume ai Manifestului Kids in Museums pentru accesibilizarea muzeelor! În acest sens, ne (re)angajăm să fim primitori, accesibili tuturor, să ne aducem aminte că familiile vin în multe forme, să fim comunicativi și, mai ales, să fim activi în comunitatea noastră. Printre ceilalți semnatari se numără muzee precum British Museum, Victoria&Albert Museum sau Rijksmuseum. Deocamdată, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș este singurul semnatar din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.