Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Tânăr arestat preventiv după încercarea de a introduce droguri în România

Tânăr arestat preventiv după încercarea de a introduce droguri în România

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, sub coordonarea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate pentru săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic intern de droguri de risc și mare risc.

La data de 7 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Satu Mare au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 20 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc și mare risc și trafic intern de droguri de risc și mare risc.

Măsura a fost luată după ce inculpatul a fost prins în flagrant de către polițiștii de frontieră ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare în timp ce a introdus pe teritoriul României, cantități de canabis (drog de risc) și cocaină (drog de mare risc).

Astfel, într-o ladă frigorifică aflată în portbagajul autoturismului a fost găsită, disimulată printre diverse alimente, cantitatea de 100 grame de canabis, iar în urma controlului corporal efectuat asupra inculpatului a fost identificată o cantitate de cocaină ascunsă în șosetă.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus arestarea preventivă a inculpatului,  pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile de urmărire penală au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire