Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Tânăr de 22 de ani din Baia Mare a fost reținut pentru 24 de ore. Vezi de ce

Tânăr de 22 de ani din Baia Mare a fost reținut pentru 24 de ore. Vezi de ce

Polițiștii de ordine publică băimăreni au oprit pentru efectuarea controlului de rutină, pe strada Mărășești din Baia Mare, un autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani din municipiu.

Polițiștii au efectuat verificări și au constatat faptul că nu figurează ca deținător de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultând suspiciunea că ar fi consumat substanțe interzise, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean Baia Mare în vederea recoltării de probe biologice de sânge și urină pentru depistarea prezenței în organism a substanțelor interzise.

În cauză, se efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Azi-noapte, împotriva tânărului a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței în vederea pronunțării unei măsuri privative.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire