[caption id="attachment_318477" align="aligncenter" width="750"] Imagine sugestiva[/caption]
Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Vișeu de Sus, fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni, printre care lovirea sau alte violențe, complicitate la violență, distrugere și furt calificat.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 14 aprilie, în jurul orei 06:10, pe strada 22 Decembrie din oraș. Polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112 cu privire la un conflict izbucnit la o locuință din zonă.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat apelantul, un bărbat de 42 de ani. Din primele verificări a reieșit că patru tineri, cu vârste între 21 și 25 de ani, ar fi distrus ușa de acces a imobilului, ar fi pătruns fără drept în locuință și i-ar fi agresat fizic atât pe proprietar, cât și pe fiul acestuia.
Mai mult, în urma incidentului, din locuință ar fi fost sustras un telefon mobil.
În urma activităților investigativ-operative desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au dispus, în data de 16 aprilie, reținerea pentru 24 de ore a unuia dintre suspecți, un tânăr de 23 de ani. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș.
În acest caz nu a fost necesară emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Reprezentanții poliției reamintesc că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.























