Un tânăr de 21 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând cu viteză excesivă, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
Incidentul a avut loc ieri, 16 aprilie, în jurul orei 17:00, pe D.N. 18, în localitatea Moisei. Polițiștii rutieri din Vișeu de Sus, aflați în teren în cadrul acțiunii „Speed Marathon”, au oprit pentru control o autoutilitară care circula cu 114 km/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h.
La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a constatat că acesta avea permisul de conducere suspendat.
Șoferul a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu drugtestul, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal pentru conducerea unui vehicul cu dreptul de a conduce suspendat.
Reprezentanții poliției atrag atenția că respectarea limitelor legale de viteză este esențială pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru siguranța tuturor participanților la trafic.























