Tenis: Simona Halep își schimbă antrenorul

Cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep, finalistă a Turneului Campioanelor de la Singapore, a anunțat, joi, că își schimbă antrenorul.

Într-o postare pe contul său de Facebook, Simona Halep a anunțat despărțirea de tehnicianul belgian Wim Fissette.

Jucătoarea din România nu precizează, deocamdată, care este numele viitorului său antrenor.

”Colaborarea mea cu antrenorul Wim Fissette se încheie la finalul acestui an, în urma unei decizii luate de comun acord. A fost un an bun și frumos. Îi mulțumesc și îi doresc succes în continuare”, precizează Simona Halep.

Simona Halep se menține pe locul 3, cu 6.292 puncte, în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis din lume, dat publicității luni de WTA, primele două poziții fiind ocupate în continuare de Serena Williams (Statele Unite ale Americii), cu 8.485 puncte, și Maria Șarapova (Rusia), cu 7.050 puncte.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.