Termenul pentru plata impozitelor pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport, prelungit până la 30 iunie

baniGuvernul a prelungit cu două luni, până la 30 iunie, termenul în care persoanele fizice şi juridice pot plăti impozitele pe clădiri, terenuri şi pe mijloacele de transport şi să beneficieze de bonificaţie.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a făcut acest anunţ, precizând că persoanele fizice care achită până la 30 iunie integral suma reprezentată de aceste impozite vor beneficia de bonificaţie.

”S-a prelungit şi acest temen pentru ca toată lumea să poată plăti şi să poată beneficia de clarificările pe care Ministerul de Finanţe le-a adus în ultimele săptămâni în privinţa noului Cod Fiscal”, a declarat Suciu.

Termenul stabilit iniţial pentru plata acestor impozite era 31 martie.

Contribuabilii care îşi vor achita dările integral până la 30 iunie 2016 vor beneficia de bonificaţiile stabilite de consiliile locale.

Potrivit actului normativ, pentru anul 2016, primul termen de plată a impozitului/taxei pe clădiri, impozitului/taxei pe teren, respectiv impozitului/taxei asupra mijloacelor de transport se prelungește de la 31 martie 2016 la 30 iunie 2016.

De asemenea, a fost prelungit cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, termenul până la care persoanele fizice și juridice care dețin mijloace de transport radiate din circulație până la 31 decembrie 2015, au obligația să depună o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităților locale.

O altă modificare vizează prelungirea cu două luni, de la 31 martie 2016 la 31 mai 2016, a termenului până la care persoanele fizice care au în proprietate clădiri cu destinație mixtă sau nerezidențială pot depune declarația privind destinația clădirii. Tot cu două luni, până la 31 mai 2016 se prelungește și termenul până la care persoanele juridice pot depune declarația privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a acestora.

Ordonanța de Urgență va intra în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa: rtv.net

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.