Testul de sânge care arată dacă o persoană va face o formă gravă de COVID-19. Vezi ce spune un medic genetician

Testul de sânge care arată dacă o persoană va face o formă gravă de COVID-19. Vezi ce spune un medic genetician

O echipă de cercetători din Irlanda a făcut un studiu care demonstrează că un simplu test de sânge arată predispoziţia pentru o formă severă de COVID-19.

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

ATP Motors ofera clientilor o gama variata de produse si servicii de calitate

Făcut în primele zile de boală, testul arată concentraţia de proteine responsabile de răspunsul imun exagerat al organismului. S-ar putea spune că scrie în sânge dacă o persoană are o formă gravă de COVID-19 sau nu, potrivit Mediafax.

O echipă de cercetători din Irlanda a făcut un studiu pe 80 de pacienţi internaţi cu COVID-19. Practic ei le-au făcut pacienţilor un test de sânge în faza iniţială a bolii, între zilele 1 şi 4.

Medicii au evaluat concentraţia a două proteine din sânge, numite citokine, care sunt implicate în răspunsul imun al organismului. Se ştie deja că majoritatea celor care fac complicaţii severe de COVID-19 le fac din cauza acestei furtuni citokinice, adică din cauza unui răspuns inflamator exagerat al organismului.

Geneticianul Andreea Cătană explică ce au făcut şi ce au aflat cercetătorii.

Au dozat interleukina 6, binecunoscută că are un rol proinflamator şi pe de altă parte interleukina 10, care are un rol din contră, antiinflamator, se pare că la pacienţii cu complicaţii severe COVID-19 există o concentraţie mai mare pentru interleukină 6 şi o concentraţie mai mică de interleukină 10, este un dezechilibru de fapt între cele două, iar asta poate să fie baza unui calcul, unui algoritm care să funcţioneze ca şi un protocol, un scor nu de diagnostic, ci de a evalua care este severitatea şi evoluţia celor care au infecţia SARS COV 2”, spune geneticianul.

Studiul făcut de cercetătorii din Irlanda poate fi de mare ajutor pacienţilor cu COVID-19 din România, mai ales că acest test de sânge poate fi făcut în orice laborator din spital.

Testul poate ajuta la prevenirea acelor cazuri de pacienţi care ajung în ATI cu forme severe de boală.

Undeva pe ziua 7 noi avem o oarecare situaţie în ceea ce priveşte răspunsul imun alterat al organismului, şi putem să prevedem care ar putea fi pacienţii care ar putea să sufere aceste leziuni severe la nivelul plămânului în mod special”, a declarat, pentru Aleph News, dr. Andreea Cătană, medic primar genetică medicală.

Expertul mai spune că acest test de sânge nu presupune laboratoare complicate, deci ar putea fi făcut foarte uşor.

Dr. Cătană speră chiar ca această testare să fie validată pe mai mulţi pacienţi şi să facă parte din protocolul actual de evaluare a pacienţilor cu COVID-19.Sursa: romaniatv.net

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.