Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Tineri absolvenţi la Jandarmeria Maramureş

Tineri absolvenţi la Jandarmeria Maramureş

Luni, 5 noiembrie a.c., un număr de 9 subofiţeri, absolvenţi ai şcolilor militare de subofiţeri de la Drăgăşani şi Fălticeni, care au ales să-şi desfăşoare activitatea la Jandarmeria Maramureş, au fost primiţi în rândurile noastre.

Colegii noştri vor participa la un program de pregătire pentru cunoaşterea atribuţiilor şi sarcinilor specifice, după care vor intra în serviciu, sub tutela unui specialist, timp de şase luni, pentru executarea misiunilor de ordine publică, în cadrul structurilor operative ale unităţii de la Baia Mare, Târgu Lăpuş, Vişeu de Sus şi Borşa. De la primele ore ale dimineţii, noii noştri colegi au fost primiţi de către domnul lt.col. Haiduc Mihai Dan, Prim adjunct al Inspectorului şef, care le-a adresat un călduros bun venit, asigurându-i de tot sprijinul colectivului unităţii, pentru a se putea acomoda cât mai repede. Ziua de 5 noiembrie va rămâne de referinţă pentru cei 9 jandarmi, deoarece reprezintă prima lor zi în serviciu, la unitatea militară unde au ales să fie repartizaţi ca urmare a absolvirii studiilor militare.
„Încă din liceu am considerat meseria de jandarm, ca fiind printre cele mai respectate de către cetăţeni iar uniforma de jandarm cea mai impunătoare. Consider că jandarmii au o prestanţă care te face să respecţi această armă şi să îţi doreşti să faci parte din rândul cadrelor ei”, spune tânăra sg.maj.Vancea D.G. iar domnul sg.maj. Selinc I.C. a precizat „De mic mi-am dorit o carieră militară şi am căutat să înţeleg care armă mi se potriveşte cel mai bine. I-am văzut pe jandarmi mereu în stradă, la misiuni alături de cetăţeni astfel că am luat decizia de a fi jandarm”.

,,Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş urează bun venit noilor colegi şi succes în carieră ”.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire