Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

TIR încărcat cu aproximativ 10 de tone de deșeuri, oprit la P.T.F. Petea

TIR încărcat cu aproximativ 10 de tone de deșeuri, oprit la P.T.F. Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni în cooperare cu lucrători din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului nu au permis intrarea în ţară a unui mijloc de transport încărcat cu aproximativ 10 tone de articole second-hand.

Marți, 02 mai a.c., în jurul orei 05.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, conducând un automarfar, un cetățean român în vârstă de 39 de ani. Acesta transporta articole second-hand de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din judeţul Maramureș.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport de articole, a fost solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Satu Mare care au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul României întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale (nu a putut prezenta autorităţilor certificate de curățare).

Drept urmare, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, acestea fiind înapoiate pe teritoriul Ungariei.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire