Este sărbătoare mare şi se posteşte. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roşu la toartă şi având deasupra covrig şi lumânare.
De Ziua Crucii se închide Pământul . Gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până la Alexii ( martie) . Mai înainte de a intra în pământ, şerpii se adună pe un vârf de munte sau într-un aluniş. Acolo, toţi scuipă pe coada unuia dintre ei. Din scuipatul lor fac o mărgică bună de leac. Şarpele care a muşcat peste an un om nu mai poate să intre în Pământ. Nu-l mai primeşte. Va rămâne afară şi va muri. Ziua Crucii se mai numeşte , de aceea, şi Ziua Şarpelui.
Oamenii evită şerpii. Există un şarpe alb-gălbui care trăieşte sub prag sau în pereţii caselor construiţi din nuiele împletite şi lipte cu lut. Este numit şarpele casei, ceasornicul casei sau stima casei. Nu este bine să-l omori. Iar dacă fuge, casa rămâne în scurt timp pustie. Cine omoră un şarpe de casă moare şi el.
De Ziua Crucii plantele pălesc. Rămân verzui numai cele necurate. Se culeg plantele de leac.
Text cules din lucrarea „ Ghidul sărbătorilor româneşti” de Irina Nicolau.
