Trafic crescut, la graniţa cu Ungaria

Ca urmare a faptul ca sărbătorile de iarnă s-au încheiat şi mulți cetăţeni români se întorc în statele din vestul Europei, unde au reşedinţa, în prezent, pe sensul de ieşire din ţară, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa româno-ungară, se constată o creştere a numărului de persoane care s-au prezentat la control.

In plus, în contextul pandemic, autorităţile maghiare efectuează verificări suplimentare cu privire la persoanele care urmează să intre în Ungaria. Acest fapt a determinat mărirea timpului de aşteptare pentru acest tip de mijloace de transport, în mod special la PTF Petea.

Poliţia de Frontieră Română a luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum și a arterelor de control deschise , pe sensul de ieşire din ţară în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, sens în care Poliția de Frontieră Română a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei cu Ungaria, însă numărul de artere care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Astfel, în continuare, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţa cu Ungaria, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor:
• pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
• pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
• pe raza jud. SatuMare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.