Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Tragedie aviatică: Avion cu 100 de pasageri la bord s-a prăbuşit în timpul decolării

Tragedie aviatică: Avion cu 100 de pasageri la bord s-a prăbuşit în timpul decolării

Cel puţin 15 persoane au murit după ce un avion de pasageri al companiei aeriene kazahe Bek Air s-a prăbuşit vineri în zori în timpul decolării de pe aeroportul din Almaty, a informat vineri agenţia Kazinform, preluată de agenţiile internaţionale de presă.

Aeronava Fokker 100 a pierdut din altitudine în timpul decolării, a trecut printr-un gard de beton apoi a lovit o clădire rezidenţială de două etaje, a precizat guvernul acestei republici foste sovietice, scrie AFP. Avionul a căzut într-o zonă locuită, a comunicat comitetul pentru situaţii de urgenţă.

Accidentul s-a produs în apropiere de Kzyl-tu, localitate situată la nord-est de aeroportul fostei capitale kazahe, inima economică a ţării. Autorităţile nu au precizat dacă există victime şi în rândul locuitorilor din zonă.

Echipele de salvare încercau să-i scoată pe cei rămaşi în interiorul avionului grav avariat, relatează dpa.
Aproximativ 30 de persoane au fost rănite, dintre care 17 - inclusiv opt copii - se crede că se află în stare critică, au spus oficialii.

Cel puţin 60 de persoane au supravieţuit accidentului, potrivit paginii de Facebook a aeroportului, care a publicat lista cu numele lor. Rapoartele iniţiale indică faptul că la bord se aflau 100 de persoane - 95 de pasageri şi cinci membri ai echipajului, potrivit guvernului.

Avionul zbura din Almaty şi se îndrepta spre Nur-sultan, capitala Kazahstanului.

Bek Air se descrie pe site-ul său drept prima companie aeriană low cost din Kazahstan. Ea spune că operează o flotă de şapte aeronave Fokker-10, un model de transport mediu construit de producătorul olandez de avioane Fokker.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire