Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Tragedie imensă. Un tânăr a murit după ce şi-a tăiat gâtul cu flexul

Tragedie imensă. Un tânăr a murit după ce şi-a tăiat gâtul cu flexul

Un tânăr a murit din cauza unei neatenţii. Acesta şi-a tăiat gâtul cu fleţul în timp ce încerca să taie un cadru metalic.

Tânărul a vrut să cupleze mașina de spălat rufe la instalația de apă. La un moment dat, cu un flex, cu pânză de circular, a încercat să decupeze din masca de la chiuvetă.Din nefericire, flexul a ricoșat, iar pânza i-a secționat gâtul.

Un echipaj medical a ajuns imediat la faţa locului, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

„Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale. Cadavrul a fost transportat la sediul IML în vederea efectuării autopsiei. Continuăm cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, potrivit aradon.ro.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire