Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

TRAGEDIE pe SOSEA: Cel puţin 5 morţi şi zeci de răniţi. COD ROŞU de intervenţie. TRAFIC BLOCAT

TRAGEDIE pe SOSEA: Cel puţin 5 morţi şi zeci de răniţi. COD ROŞU de intervenţie. TRAFIC BLOCAT

Un accident foarte grav a avut în această dimineaţă pe DN 1, după o coliziune între un autocar şi o autobasculată.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, vineri dimineaţă, pe DN1-Centura de Vest a municipiului Ploieşti, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocar şi o autobasculantă.
Potrivit România TV, sunt cel puţin cinci morţi şi zeci de răniţi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, din primele date de la fața locului a reieșit că un TIR și un autocar au intrat în coliziune pe DN 1, pe drumul spre Buftea, iar în urma impactului patru persoane au rămas prinse între fiare, iar altele au fost rănite.

Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că se lucrează pentru scoaterea persoanelor încarcerate, dar și pentru acordarea de îngrijiri medicale celor rănite.accident_microbuz_spania_92878500

Vom reveni cu detalii

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire