Trei băimăreni cercetaţi pentru comiterea mai multor furturi

furturiActivităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus la identificarea a trei băimăreni bănuiţi de comiterea mai multor furturi de pe raza municipiului.

Din investigaţiile efectuate a reieşit că în perioada septembrie – octombrie 2015, aceştia au sustras bunuri dintr-o poşetă şi din două autovehicule, cauzând victimelor un prejudiciu de aproximativ 15 000 de lei.

Autovehiculele din care bănuiţii au sustras o poşetă şi un portmoneu, erau neasigurate în parcările unor centre comerciale de pe raza municipiului Baia Mare, iar părţile vătămate au fost prejudiciate de acte şi de suma de 4000 de lei fiecare. În poşeta sustrasă se mai aflau bunuri în valoare de 6000 de lei.

A treia victimă, vânzătoare într-un magazin, a reclamat furtul unui portmoneu în care avea suma de 90 de lei, din poşeta aflată în spatele tejghelei.

Cei trei băimăreni cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de furt au vârste cuprinse între 21 şi 35 de ani. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Foto: Arhiva

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.