Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Trei tunisieni au încercat să iasă ilegal din România

Trei tunisieni au încercat să iasă ilegal din România

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat trei cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din România, pentru a ajunge în cele din urmă în Slovacia.

În cursul zilei de marți, 01 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au organizat și desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 13.00, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Drăgușeni, județul Satu Mare, trei cetățeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Persoanele au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări, unde în urma verificărilor s-a stabilit faptul că sunt cetățeni tunisieni, cu vârste cuprinse între 30 și 43 de ani. Aceștia au încercat să treacă ilegal frontiera, din România în Ucraina, cu intenția de a ajunge în cele din urmă în Slovacia. Cei trei cetățeni tunisieni au solicitat azil în România, drept urmare au fost predați Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Maramureș.

În cauză, polițiștii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la final urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire