Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Treisprezece persoane au murit şi zece sunt rănite, într-o explozie. Este cel mai grav accident

Treisprezece persoane au murit şi zece sunt rănite, într-o explozie. Este cel mai grav accident

Treisprezece mineri şi-au pierdut viaţa joi şi zece au fost răniţi în explozia de gaz metan de la mina de cărbune de la Karvina, în estul Republicii Cehe, cel mai grav accident minier produs în această ţară în ultimele trei decenii.

VEZI: Vara 2019 in Insula Afroditei – Cipru Zbor charter din Cluj-Napoca

Doisprezece dintre minerii morţi sunt polonezi şi unul este ceh. Preşedinţia poloneză a anunţat că duminică va fi doliu naţional în Polonia.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki, care s-a deplasat la faţa locului, a afirmat că stingerea incendiului din subteran ar putea dura câteva zile şi că deocamdată operaţiunile de salvare, la care a fost trimisă şi o echipă de specialitate din Polonia, au fost întrerupte.

Premierul ceh Andrej Babis, care s-a deplasat la rândul său la Karvina vineri dimineaţa, a transmis pe Twitter că explozia "este o mare tragedie", iar preşedintele ceh Milos Zeman şi-a exprimat "imensa tristeţe", potrivit Agerpres.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, au adresat la rândul lor mesaje de condoleanţe familiilor victimelor şi celor două ţări.

Polonezii care lucrau în mina cehă erau contractaţi de societatea poloneză Alpex, a precizat joi seara un purtător de cuvânt al companiei cehe de stat OKD, care gestionează mina de la Karvina.

Potrivit media din Republica Cehă, explozia s-a produs joi în jurul orei 17:00 (16:00 GMT), la o adâncime de 880 metri. Împrejurările declanşării incendiului nu au fost deocamdată stabilite, a menţionat pentru AFP un inspector al Autorităţii miniere cehe, potrivit Agerpres.

Accidentul de la Karvina a fost cea mai gravă catastrofă produsă într-o mină din Cehia după cea din 1990 într-o altă mină din acelaşi oraş, când 30 de oameni au murit în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaz metan.

Sursa: rtv.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire