Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Trimitere ofițer Poliția Capitalei în judecată - șantaj

Trimitere ofițer Poliția Capitalei  în judecată - șantaj

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului POPA MARIAN DANIEL, inspector de poliție în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 26 Poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de șantaj.

 În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada iulie 2015 - octombrie 2015, inculpatul Popa Marian Daniel a constrâns un dezvoltator imobiliar (martor în cauză) să îi remită, fie un apartament cu două camere situat într-un imobil aflat în construcție în localitatea Popești-Leordeni, județul Ilfov, fie o garsonieră dublă plus alte lucrări de construcție, ambele evaluate la o valoare de 45.000 euro, amenințându-l pe omul de afaceri cu acte păgubitoare, respectiv efectuarea unor demersuri la instituțiile abilitate ale statului care ar fi putut avea ca rezultat fie împiedicarea finalizării construcției, fie imposibilitatea înstrăinării de către acesta din urmă a locuințelor respective.

Ca urmare a unor discuții purtate de inculpatul Popa Marian Daniel cu omul de afaceri, a fost stabilit faptul că acesta din urmă se obliga să remită ofițerului de poliție 36.500 euro, bani în schimbul cărora, inculpatul Popa Marian Daniel urma să renunțe la toate intențiile sale legate de sesizarea instituțiilor abilitate să se pronunțe cu privire la legalitatea imobilului respectiv.

La data de 16 octombrie 2015, inculpatul Popa Marian Daniel a primit de la omul de afaceri suma de 36.500 euro, acțiune urmată de semnarea unui înscris sub semnătură privată intitulat “contract de despăgubire”, încheiat pentru a da o aparență de legalitate, moment în care s-a procedat la constarea infracțiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Ilfov.

 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire