Când vine vorba despre treburile casnice, cu toții avem unele probleme, deoarece viața de zi cu înseamnă foarte mult timp petrecut la serviciu, multe griji, numeroase obligații și foarte puține momente în care ne mai permitem să stăm singuri cu noi înșine și să ne relaxăm, măcar puțin.
Indiferent de cât de mult ți-ar face plăcere să faci lucruri în casă, pentru tine și cei apropiați ție, este firesc să obosești, este absolut normal să simți nevoia unui ajutor. Adesea, ajutorul poate consta doar în câteva sfaturi organizatorice și recomandări pe care le poți primi din diverse surse și care îți pot schimba radical viața, deși reprezintă niște lucruri simple, dar poate la care nu te gândești momentan, fiind atât de ocupat și obosit.
Iată câteva sugestii care îți vor diminua și eficientiza lucrul în propria casă, fie că ai o familie numeroasă sau mai restrânsă:
- Salvează timp cu uscătorul de rufe
Un uscător de rufe, indiferent de numărul persoanelor ce locuiesc în casa ta, ar trebui să fie nelipsit, deoarece beneficiile sale sunt nenumărate. Economisești, fără să-ți dai seama la prima vedere, foarte mult timp pe care îl poți dedica unor cauze mai nobile și mai constructive pentru tine și familia ta, decât pentru a pune hainele la uscat și a le lua de acolo peste două sau trei zile.
Practic, doar introduci hainele în uscător și în câteva minute le scoți nu doar uscate, ci adesea atât de bine întinse, că nici măcar nu mai este nevoie să le calci. Astfel, un uscător de rufe de la Altex poate fi ajutorul de nădejde, dacă-ți dorești să scapi de unele griji casnice.
- Dedică o zi pe săptămână doar casei
Nu e nevoie să petreci zi de zi timp prețios pentru a face curățenie. Dacă optezi pentru o anumită zi din săptămână în care să cureți absolut totul, va fi suficient până data viitoare.
Dacă îți este greu să aloci mai mult timp într-o singură zi, poți opta pentru două zile pe săptămână în care faci curățenie. De exemplu, lunea poți schimba lenjeriile și prosopele, poți spăla și usca hainele, iar vinerea poți să speli podelele, să aspiri și să ștergi praful.
- Păstrează ordinea, de aici pleacă totul
Poate că în casa ta nu este nici măcar urmă de fir de praf, dar totul pare haotic și îți conferă o puternică senzație de casă murdară și neîngrijită. Nu-ți face griji, deoarece nu e problemă gravă. Acest lucru se întâmplă foarte frecvent, iar cauza nu este mizeria sau lipsa de igienă, ci dezordinea sau aglomerarea spațiilor.
Alege să menții ordinea, adică fiecare obiect să aibă un loc al său foarte bine stabilit și vei vedea că, fără să faci niciun efort, locuința va arăta ca și cum tocmai ai terminat curățenia generală de primăvară. Atât de simplu este să ai mereu casa curată!
În concluzie, pentru a nu munci foarte multe ore zi de zi în casă, trebuie să înveți câteva trucuri ce te ajută să îți eficientizezi efortul. Astfel, nu uita că uscătorul de rufe îți este de un real folos, dacă vrei să câștigi mai mult timp pentru tine și cei dragi, în loc să-l petreci punând rufe la uscat, luându-le de acolo și adesea călcându-le pentru a le face să arate bine și a putea fi purtate. De altfel, o idee foarte bună este să stabilești o zi sau două zile din săptămână special dedicate curățeniei în casă sau treburilor casnice ce trebuie efectuate, cum ar fi mâncarea, iar în restul timpului să te dedici celorlalte activități ale tale. În cele din urmă, nu uita că păstrarea ordinii te scutește de la a face curățenie foarte frecvent, ceea ce înseamnă, din nou, timp salvat.Sursă foto: pixabay.com